SOCIAL: Din decembrie se dau tichetele sociale pentru mese calde. (18 întrebări și răspunsuri utile pensionarilor)

SOCIAL: Din decembrie se dau tichetele sociale pentru mese calde. (18 întrebări și răspunsuri utile pensionarilor)

Pensionarii cu venituri mici sau alte persoane defavorizate vor beneficia de la începutul lui decembrie de pe urma unui program lansat de Ministerul Fondurilor Europene ce vizează acordarea de mese calde.
Guvernul a decis în iulie, prin OUG 115/2020, lansarea acestui program pentru sprijinirea persoanelor defavorizate prin acordarea de mese calde. Câteva luni mai târziu, prin OUG 174/2020 s-a decis extinderea categoriilor care pot beneficia de aceste tichete.
În condiţiile în care în decembrie va începe distribuirea acestor tichete sociale, Ministerul Fondurilor Europene a emis un comunicat prin care face o serie de clarificări privind acest program.
1. Cine poate primi cardul social pentru mese calde?
Pensionarii care au împlinit cel puțin vârsta de 75 de ani, care au venituri la nivelul pensiei minime garantate, indiferent că vorbim de indemnizația socială pentru pensionari sau de alte drepturi primite de la casele de pensii;
Persoanele şi familiile fără adăpost, persoanele care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au un domiciliul stabil.
2. Ce sume vor fi pe card?
Fiecare beneficiar va primi 180 lei/lună. Totuşi, pentru că acest card va fi distribuit la începutul lunii decembrie, însă persoanele eligibile au fost stabilite începând cu luna septembrie, sumele regăsite pe card vor fi următoarele:
pentru perioada septembrie-decembrie 2020, beneficiarii eligibili vor primi sumele alocate pentru patru luni, respectiv 720 lei;
pentru perioada octombrie-decembrie 2020 – 540 lei;
perioada noiembrie-decembrie 2020 – 360 lei;
pentru luna decembrie 2020 – 180 lei.
3. Ce pot să cumpăr cu cardul social?
Cardul poate fi folosit pentru cumpărarea numai şi numai a meselor calde.
4. Unde pot să folosesc cardul?
Cardul poate fi utilizat doar în unităţile de alimentaţie partenere Edenred şi Sodexo care prepară/ servesc/ livrează mâncare preparată termic. Lista partenerilor din judeţul beneficiarilor furnizată împreună cu card-ul.
5. Câţi bani pot folosi pe zi?
Suma maximă care poate fi folosită într-o singură zi pentru a cumpăra mese calde este de 40 lei. Dacă depăşiţi această sumă va trebui să plătiţi diferenţa cu numerar sau cu un card bancar.
6. Pot primi rest în numerar la achitarea mesei calde prin intermediul cardului?
Nu, unităţilor partenere le este interzis să ofere rest în numerar.
7. Pot folosi cardul pentru mese calde pentru a scoate numerar dintr-un bancomat?
Nu, cardul poate fi folosit doar pentru cumpărarea unei mese calde în unităţile partenere.
8. Cum se activează cardul pentru mese calde?
Folosirea PIN-ului este obligatorie la prima cumpărare, după care cardul devine activ şi poate fi folosit fără a mai tasta PIN-ul în terminalul POS.
9. Unde găsesc codul PIN al cardului?
Codul PIN necesar validării tranzacţiilor este furnizat împreună cu cardul.
10. Cum pot plăti cu cardul pentru mese calde?
După ce aţi identificat unitatea parteneră şi aţi ajuns la locaţie, informaţi personalul că doriţi să faceţi plata cu cardul social. Pentru a finaliza tranzacţia, apropiaţi cardul de terminalul POS, pentru plata fără PIN, sau introduceţi cardul în aparatul de validare şi tastaţi codul PIN. La prima tranzacţie este obligatorie folosirea codului PIN.
11. Dacă nu mă pot deplasa, pot comanda mese calde cu livrare la domiciliu?
Da, după identificarea unităţii partenere care face livrare la domiciliu, plasaţi comanda telefonic, iar plata o faceţi în momentul livrării mâncării prin terminalul POS cu cardul.
12. Cât timp pot folosi sumele de pe card?
Sumele alocate vor putea fi utilizate în termen de 12 luni de la data alocării pe card.
13. Cum pot afla suma disponibilă pe card?
Pentru a putea afla suma disponibilă pe card şi pentru a avea acces la toate informaţiile despre card puteţi apela Serviciul Clienţi al emitentului cardului la numărul de telefon înscris pe card.
14. Ce pot să fac dacă am pierdut cardul social?
Apelaţi Serviciul Clienţi al emitentului cardului pentru a primi ajutor pentru blocarea cardului. De asemenea, trebuie să înştiinţaţi autoritatea de la care aţi primit cardul în legătură cu pierderea acestuia. Ministerul Fondurilor Europene va comanda un nou card.
15. Ce se întâmplă cu sumele de pe cardul pierdut?
Sumele încărcate pe card nu se pierd şi vor putea fi utilizate după emiterea noului card.
Este esenţial însă ca imediat după constatarea pierderii cardului să fie anunţată unitatea emitentă şi blocat cardul pentru a preveni utilizarea frauduloasă a acestuia apelând serviciul de Asistență Clienţi al emitentului cardului.
16. Ce pot să fac dacă am uitat codul PIN?
În cazul în care aţi uitat codul PIN, apelaţi Serviciul Clienţi al emitentului cardului.
17. Ce să fac dacă am pierdut codul PIN?
Dacă aţi pierdut PIN, va trebui să înştiinţaţi autoritatea de la care aţi primit cardul, care, la rândul ei, va înştiinţa instituţia prefectului, în vederea reemiterii unui nou PIN. Acesta va fi adăugat la comanda de PIN-uri noi necesare lunar, transmisă de către Ministerul Fondurilor Europene (autoritatea contractantă) către emitent.
18. Cât timp va fi disponibil acest program?
Perioada de desfăşurare a programului este septembrie 2020-iunie 2021, iar un beneficiar va primi în toată această perioadă 1.800 lei.
Important! Cardul social pentru mese calde nu a fost eliberat încă, distribuirea lui va începe în prima parte a lunii decembrie din 2020.

sursa https://www.avocatnet.ro/