You are currently viewing IPJ DAMBOVITA: Noile norme privind protecția animlelor, conform O.U.G. nr. 175/2020

IPJ DAMBOVITA: Noile norme privind protecția animlelor, conform O.U.G. nr. 175/2020

  • Post category:Poliția

La data de 16 octombrie 2020, în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost publicată O.U.G. nr. 175 din 2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animlelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice.

Actul normativ în cauză are ca obiect reglementarea ordinului de plasare a animalului în adăpost, ce constituie un instrument administrativ conferit polițistului în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriv animalelor.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

 

  1. a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

 

  1. b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

 

  1. c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

 

  1. d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

 

  1. e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

 

  1. f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

 

Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

 

  1. a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

 

  1. b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol prevăzute de actul normativ sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

 

  1. c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

 

  1. d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

 

  1. e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

 

Dispozițiile referitoare la emiterea ordinului de plasare a animalului în adăpost se aplică la 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

IPJ Dâmbovița