Tanger și regiunea limitrofă, normal nu ar merita un articol. Le-aș menționa într-un paragraf sau două în trecere. Însă, problema este că Tanger e punctul principal de intrare pe mare din Europa în Africa de nord-vest. Dacă vrei să treci din Spania în Maroc cu feribotul, fie ca simplu pasager fie cu mașina, probabil pe aici o să fie sau pe undeva pe aproape, cu aceleași reguli și prețuri. Capătul Europei, coasta de sud a Spaniei este plină de stațiuni de mare. Deși au trecut 525 de ani de la recucerire, multe nume și obiceiuri arabe au rămas. Algeciras, spaniolizare de la Al Jazira, e unde am ales să luăm barca spre Maroc. Algeciras  arată mai mult a Maroc decât a Spania. Sărăcie și dărăpănare. Achitat 32 de euro și am biletul în buzunar, dus – întors. Pe loc, ca la metrou, te urci în primul care pleacă. Barca are 1200 se locuri și 200 de pasageri și este plină de restaurante. Întârzierea nu a fost ceva special, știam că e normal, doar suntem între Spania și Maroc. Traversarea a durat o oră și jumătate. Viză nu trebuie pentru Maroc.

Maroc are un fel de a face lucrurile special. Am dat și un cuvânt la fenomen, „marocărie”, care rimează cu porcărie. Sunt multe locurile unde se practică asta, dar aici e altceva, e o artă, e în topul acela cu India, Filipine, etc. O să subliniez exemple, primele au apărut chiar de la intrarea în țară. Barca te lasă la 50 de km de Tanger, deși tu ai cerut bilet la Tanger și portul se cheamă Tanger Med. Practic te lasă la jumătatea drumului dintre Algeciras și Tanger. Mai mănânci o pâine și mai treci prin 10 sate pe șosea până la Tanger. Mai este un port și în centrul orașului, dar are puține curse. Ni s-a spus că există autobuz al companiei navale gratis până în oraș. Nu e nimic, nici gratis și nici prompt, sunt autobuze publice, dar rare. Ca să le iei trebuie să ieși din port la șosea. Însă, aici poate apărea o problema serioasă, mai ales dacă ești femeie sau singur/a. Vis-a-vis de port  este un sat pe un deal. Acolo se strâng migranții care așteaptă să treacă ilegal în Spania. Taxiul din port este 20/30 euro, tarif zi /noapte. Noroc că am găsit loc în ceva taxi pe șosea, clasicul Mercedes marocan din anii ’70, care costă 2 euro de persoană, unde sunt 6 persoane înghesuite. Altfel, probabil că am fi așteptat o oră-două autobuzul pe marginea drumului cu zeci de migranți cerând și oferind de toate.

Taxiul te lasă în noul Tanger, o pădure de blocuri noi și mari cu nume cu rezonanțe din franceză, engleză și marocana de fițe, similare cu ale complexurilor rezidențiale de prin București. Restaurante multe și scumpe, bulevarde largi, plaja aproape. După un km începe un Tanger mai vechi,  chiar ca prin România, blocuri de 10 etaje de prin anii 70-80, magazine și cafenele multe la parter și autoturisme Dacia peste tot. Încă puțin și ajungi în orașul vechi, Medina.

Turistic, relativ scump, atracții puține, Tanger e ce auzisem că este. Un punct de intrare și cam atât. Încearcă ei să-l promoveze cu era de aur din anii ’20 și toate cele și au ceva succes, turiști sunt. O cameră decentă  la hotel este 25 -30 de euro minim, iar o masă la restaurant mediu te costă 7-8 euro, ceea ce nu este chiar ieftin. De văzut – prima ambasadă americană oriunde în lume și o peșteră care este la o distanță de vreo 30 de km de oraș. Medina însăși, în lipsă de altceva, care e mediocră după standarde marocane, este totuși interesantă.

Aș fi plecat din Tanger cu lista de experiente speciale goală dacă nu nimeream într-o nuntă. Mergand pe stradă, am auzit muzică și ne-am apropiat. O formație cânta în stradă, lume multă strânsă, încercări de dans. Când s-a terminat actul, invitații au intrat în blocul unde stătea familia, gură-cască au plecat la treaba lor. Un domn de la nuntă ne-a chemat înăuntru. Cu reticență am mers, înăuntru însemnând pe acoperișul blocului de patru etaje. Aici, aglomerație mare, circa 50-60 de nuntași pe o suprafață de vreo 100 de metri pătrați, plus două orchestra, una în negru-albastru, iar cealaltă în alb-roșu, cântând alternativ. Când mă bucuram de muzică și dans mai tare, am auzit o bubuitură și o sumă de țipete de la femeile care erau, separate, pe partea opusă. Nevăzând bine din cauza casei scării, am avut timp de gândire vreo câteva secunde după bubuitură. Secvențial, am crezut că s-a dărâmat tavanul din cauza mulțimii, apoi că a pus vreunul ceva exploziv sau altceva. Cum nu am auzit „allahu akbar”, am rămas la ipoteza cu tavanul căzut. M-am văzut aterizând peste vitrina cu bibelouri în cel mai rău caz, sau în patul cu plăpumi roz și piei de oaie, în cel mai bun caz. Toate acestea în vreo trei secunde. (E ușor să-mi refac șirul de gânduri revăzând video).

Când să mă apropii să văd ce este cu tavanul, a venit un val de lume peste mine. A apărut o vacă mare neagră, zbătându-se, parțial legată, iar lumea fugea din calea ei. Scăpase din ceva țarc temporar făcut din cărămizi și țigle puse una peste alta fără ciment.  Patru marocani mai mari încercau să o țină și să o lege mai bine. Zbateri, lupte, țipete, toate acestea pe muzica de la cele două formații care s-au pus și ele din nou pe cântat după ce s-au lămurit cu bubuitura. Au legat vaca, au trântit-o, muzica a început mai abitir, chiuiturile femeilor și dansul la fel, o zarvă totală. Cu cât încercai să te depărtezi, cu atât, din ospitalitate, îți făceau loc să vezi mai bine. Apoi, un moment de pauză și liniște, o lovitură cu un cuțit cât o sabie, în paralel cu muzică și dans din nou. Sânge peste tot, vaca în spasme cu capul pe jumătate tăiat, nuntașii ferindu-se să nu se murdărească. După vreo două minute, vaca a încetat să mai miște, ritual încheiat.

Lumea extrem de amabilă, o soră a miresei ne-a explicat cum e cu nunta, care durează trei zile, că este moderna, normal ar fi șapte zile, iar vaca a cumpărat-o tatăl miresei și o vor face mâncare, etc… Ce nu am înțeles este, cum au urcat-o patru etaje pe scara aceia, pe unde, dacă te întâlneai cu o vecină standard era déjà problemă. Și acum când urc pe scări mai înguste pe undeva, mă opresc și mă uit cum aș potrivi o vacă. După episodul acesta, nu am mai atins carne cu bună știință. Fără voie da, este Maroc și în supa de legume ei pun seu de oaie, fără să te avertizeze. A doua zi, am luat autobuzul și am pornit spre sud.

Tanger este orașul clasic de o zi jumătate, dacă nu e în drum, nu merită să te abați pentru el. Maroc are o problemă cu orașele mari, care sunt destul de moderne, mult prea cimentate, astfel încât și-au pierdut autenticitatea. În afară de Marrakech, nu prea există oraș mare care să merite vizita, asta dacă nu cumva vrei să intri în detalii asupra țării în sine.

Răzvan Vulpea călătoare