Revenind la tema economică, ne-am propus să analizăm şi un exemplu extras dintr-un document oficial, pentru a înţelege modul în care Nicolae Ceauşescu dorea să fie aplicate ideile sale privind mutarea forţei de muncă în diferite sectoare ale economiei româneşti. Astfel, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 8 noiembrie 1985, el a declarat, iritat, astfel: „Dacă nu ai sfeclă de zahăr, faci aşa: închizi fabrica două săptămâni, îţi faci depozit de sfeclă şi îi dai drumul când ai sfeclă suficientă ca fabrica să poată lucra la întreaga capacitate. Dacă ai terminat sfecla, o închizi. Fabricile de zahăr nu trebuie să lucreze neapărat 3 luni de zile. Unde scrie asta, că trebuie să lucreze la jumătate din capacitate? Trebuie să te învăţ eu cum să conduci o fabrică? Aşa s-a lucrat de când există fabricile de zahăr. Îţi faci depozit de sfeclă şi când ai terminat sfecla de zahăr, închizi fabrica. Dacă ai sfeclă pentru o lună de zile, lucrezi numai o lună de zile, nu să ţii fabrica 3 luni de zile. Închizi şi trimiţi oamenii în altă parte. De când există fabrici de zahăr aşa s-a lucrat în România şi aşa se lucrează în toată lumea. La fel la fabricile de ulei”.
Ordinul lui Nicolae Ceauşescu – referitor la închiderea fabricilor şi redirecţionarea muncitorilor către alte întreprinderi, în cazul în care acestea nu aveau materii prime necesare activităţilor productive – putea genera tensiuni sociale de amploare şi manifestaţii de protest ale celor care lucrau în fabricile vizate. Dacă s-ar fi aplicat întocmai ideea liderului suprem al P.C.R., cetăţenii României s-ar fi văzut obligaţi să îşi schimbe foarte des locurile de muncă, deplasându-se uneori într-o altă localitate decât cea de domiciliu pentru a lucra mai multe săptămâni, luni sau ani într-o altă întreprindere – fără nici un fel de ajutor din partea statului.
O migraţie pompieristică/militarizată a forţei de muncă – impusă de Nicolae Ceauşescu pentru a demonstra că sistemul ideologic comunist din România era superior celui capitalist – ar fi putut bulversa sistemul centralizat de conducere a activităţilor economice. Mai mult decât atât, în acel context, o serie de directori şi-ar fi pierdut temporar sau definitiv salariaţii, fapt ce punea în pericol chiar existenţa propriilor locuri de muncă. Iar în comunism, achitarea de către stat a unui ajutor de şomaj, indiferent de persoana în cauză, constituia o blasfemie ideologică.
Interesant de remarcat este şi faptul că ideea migrării forţate a cetăţenilor ţării, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă în anumite sectoare economice, nu a fost inventată şi aplicată pentru prima dată în România de Nicolae Ceauşescu. Predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a avut o concepţie identică, pe care a exprimat-o la reuniunea din 7 martie 1953 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în felul următor: „Ne-am hotărât să facem un plan de măsuri pentru a trimite un număr de oameni bine calificaţi la centrele mecanice şi S.M.T.-uri, mecanici mecanizatori şi alte profesii pentru a asigura un cadru calificat care să asigure atât reparaţiile generale, cât şi întreţinerea parcului de maşini.
Anul ce vine vor fi dotate din ce în ce mai mult cu cele necesare SMT-urilor şi centrelor mecanice.
Vor creşte numărul S.M.T.-urilor şi a centrelor mecanice, iar altele se vor lărgi.
15.000-16.000 de oameni pe care îi vom trimite din întreprinderi, maiştri, oameni bine calificaţi, ei trebuie să se stabilească în jurul S.M.T.-ului, în jurul centrului mecanic. Noi probabil nu avem condiţii pentru cazarea a 15-16.000 de oameni aşa cum le-a[u] avut în localităţile de unde au plecat şi unde au condiţii mai bune, au copii la şcoală etc.
Vor fi o serie de greutăţi pentru că acolo se va duce aproape în câmp deschis şi totuşi este aşa plăcut să lucrezi la S.M.T. şi la centrele mecanice. De aceea trebuie ca într-adevăr să le facem plăcută această muncă.
Depinde de comitetele regionale, orăşeneşti şi raionale să le facă plăcută această treabă, să le arate importanţa deosebită pe care o va avea activitatea lor la acest S.M.T. şi centre mecanice. Să-i facă aşa încât ei să meargă cu entuziasm ca să muncească acolo, cu atât mai mult cu cât scoaterea din întreprinderi şi trimiterea la centrele mecanice, ei vor pleca cu drepturile care le au în întreprinderile respective. A nu micşora interesele lor, a nu da prilej să se discute că la S.M.T. câştigă mai puţin. Aceasta desigur va fi un timp până ce se va reglementa situaţia lor din punct de vedere a veniturilor.
Pe lângă aceasta, acolo trebuie neapărat să le găsim posibilităţi de cazare, până ce vom începe, chiar în cursul acestui an, să construim locuinţe pentru ei.
Vom pune această sarcină Comitetului [de] construcţii să ne prezinte model de locuinţe care nu cer multă vreme sau nu cer o temelie de beton armat. Să le asigurăm să-şi aducă lucrurile lor, să lichideze tot ce a avut în localitatea de unde a plecat, iar cei care au copii la şcoală să-şi menţină locuinţa şi în oraşul de unde a plecat. Aceasta va trebui făcut în decurs de un an. În cursul anului 1954 să fie aşezaţi şi stabiliţi la locurile lor de muncă”.
VA URMA
Dr. PETRE OPRIS
