De la 1 noiembrie prețul asigurării obligatorii de locuință va fi exprimat în lei și va crește cu circa 30% fata de actualul nivel, într-o primă fază. Este doar una dintre măsurile cuprinse într-o lege care rezolvă câteva dintre anomaliile pachetului normativ care guvernează funcționarea Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).
Va crește prețul pentru locuințele care sunt construite din materiale rezistente, de exemplu din beton sau cărămidă de la 100 lei la 130 lei, iar despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent).
Pentru casele din paiantă, prima va fi de 50 de lei și suma asigurată de 50.000 de lei, față de 10 euro și, respectiv 10.000 de euro.
Nimeni nu își va mai putea înregistra locuința în Cartea Funciară și nici nu va mai putea schimba statutul respectivei locuințe fără a deține o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor.
Despăgubirile sunt acordate în continuare doar pentru pagubele provocate de cutremur, inundație și alunecări de teren.
Funcționarii din primării vor putea și ei să vândă asigurări PAD, comisionul încasat fiind egal cu cel pentru alte canale de distribuție, adică 10% din primă. ” În baza prevederilor Legii nr. 236/2018, cu modificările şi completările ulterioare, personalul autorităţilor administraţiei publice locale şi cel al instituţiilor subordonate administraţiei publice locale, în cazul cărora nu există stare de incompatibilitate sau conflict de interese cu activitatea desfăşurată în mod curent, pot opta şi desfăşura activitate de distribuţie a contractelor de asigurare PAD”, prevede actul normativ.