You are currently viewing CÂND VOR PRIMI POLIȚIȘTII MAJORAREA DE 75%, CONFORM OUG 147/2020

CÂND VOR PRIMI POLIȚIȘTII MAJORAREA DE 75%, CONFORM OUG 147/2020

COMUNICAT

Deşi de mai bine de o lună de zile a fost publicată, în Monitorul Oficial al României, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 147 din 27 august 2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația

limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, prin care se prevede faptul că poliţiştii nu au dreptul la zile libere, însă, au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, încă ne lovim de un vid de management din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
Au existat foarte mulţi colegi care ne-au contactat cu privire la nepunerea în aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă, lucru care ne-a făcut să cerem lămuriri suplimentare de la factorii decizionali din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi M.A.I.

Dacă reprezentanţii I.G.P.R. ridică din umeri şi spun că ei ar pune în aplicare prevederile O.U.G. 147/2020, dar aşteaptă normele de aplicare pe care urmează să le emită ministerul, cei din conducerea M.A.I., tac mâlc, cel puţin momentan.
Conform conţinutului ordonanţei de urgenţă, modalitatea prin care poliţiştii pot beneficia de indemnizaţie este:

-au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară;
– celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere;
-declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, însoţită de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor (doar unul dintre părinţi are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75%, în cazul în care ambii îşi desfăşoară activitatea în sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională)

Având în vedere faptul că, de această indemnizaţie se poate beneficia şi dacă nu sunt emise norme metodologice de aplicare, conform prevederilor ordonanţei nefiind o obligaţie emiterea normelor, vom face toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozitiilor acesteia cât mai urgent.

Vă rugăm să ne sesizaţi orice problemă întâmpinaţi pe acestă problemă, la adresa de e-mail: sidepol@sindicatulpolitistilor.ro sau pe orice altă cale de comunicare.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL