You are currently viewing Senatul a aprobat modificarea acordării de despăgubiri și pentru familiile victimelor grav rănite în accidente

Senatul a aprobat modificarea acordării de despăgubiri și pentru familiile victimelor grav rănite în accidente

  • Post category:Actual

Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea articolului 1391 alineatul (1) din Codul Civil prin care se acordă despăgubiri și victimelor indirecte ale infracțiunilor care conduc la vătămarea integrității corporale.
„În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și victimele indirecte. La stabilirea acestora, instanța va avea în vedere aspecte precum relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea afectării integrității corporale sau a sănătății ori caracterul permanent și iremediabil al acesteia”.
„În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, victimele indirecte ale infracțiunilor care vătăma integritatea corporală sau sănătatea au dreptul la despăgubiri pentru daunele nepatrimoniale suferite, inclusiv pentru suferințele psihice cauzate de pierderea unui membru al familiei. Aceste drepturi sunt garantate prin legislația europeană și națională, care trebuie să asigure o despăgubire „corectă și adecvată” în fiecare caz în parte”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, care este for decizional.