Primarul comunei Dragodana, Sandu Gheorghe, anunță continuarea programului „O bicicletă pentru fiecare elev”,program început în 2017 la inițiativa dânsului.
Acest program a făcut ca fiecare elev al școlilor din Comuna Dragodana să primească o bicicletă, astfel că in 2017 toți cei 423 de elevi existenți în comună au primit în dar câte una.
Programul a continuat și in anii următori, astfel că fiecare elev din clasele pregătitoare și nou venit a primit o bicicletă,iar impreuna cu cele ce vor fi oferite mâine, 1 iunie, se va ajunge la impresionantul număr de 601 de biciclete primite in dar.
Edilul, Sandu Gheorghe, continuă și în acest an să facă fericiți 45 de noi elevi ai școlilor din comuna Dragodana, anunțând prin o postare de pe o rețea de socializare continuarea programului „O bicicletă pentru fiecare elev” :
„O bicicletă pentru fiecare elev”
Dragi copii,
Așa cum v-am obișnuit, odată cu venirea verii, cu venirea zilei voastre, vin și bicicletele!
În acest an, programul „O bicicletă pentru fiecare elev” se va desfășura astfel: marți, în intervalul orar 10:00 – 14:00, CARAVANA BICICLETELOR va trece pe la poarta fiecărui copil din clasa pregătitoare sau nou venit.
Abia aștept să vă revăd pe 1 iunie, pentru a vă acorda câte o bicicletă!
Vreau doar să vă spun că în această vară vă așteaptă și alte surprize, ținem aproape!”.