În urma unei hotărâri judecătorești, care a clarificat limita de proprietate dintre Vulcana-Pandele și Vulcana-Băi, Mănăstirea Bunea rămâne oficial în proprietatea comunei Vulcana-Pandele.
„Astăzi este o zi cu adevărat specială pentru comuna Vulcana-Pandele și pentru mine, ca primar. Am avut privilegiul de a marca, printr-o poartă simbolică, un moment de însemnătate istorică pentru întreaga noastră comunitate: stabilirea definitivă a limitei de proprietate a Mănăstirii Bunea, după ani îndelungați de discuții și dificultăți.
Această poartă nu este doar un reper fizic; ea este un simbol al înțelegerii, al respectului și al împăcării. Mănăstirea Bunea, această comoară sfântă, rămâne a tuturor, un loc al credinței și al speranței, deschis inimilor și rugăciunilor fiecăruia dintre noi. Ea ne amintește de rădăcinile noastre, de istoria și spiritualitatea care ne leagă și ne definesc ca comunitate.
Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, care au crezut în dreptate și în respectarea legii. Nimic nu este posibil fără Dumnezeu și fără comunitatea care îl cinstește, îl prețuiește și îl urmează. Astăzi celebrăm mai mult decât un hotar stabilit; celebrăm unitatea, credința și istoria noastră comună, știind că Mănăstirea Bunea este și va rămâne un dar sfânt pentru fiecare dintre noi.”, transmite primarul George Rotaru.








