Primăria Lucieni continuă investițiile în sistemul educațional, astfel ca printr-un proiect al Consiliului Județean, desfășurat prin PNRR, Școala Gimanzială Lucieni va fi dotată cu aparatură IT de ultimă generație, mobilier nou și alte lucruri necesare, în valoarea proiectului fiind de 657.000 lei.
„Am semnat contractul de finanțare prin PNRR în urma căruia Școala Gimnazială Lucieni va beneficia de dotări în valoare de aproximativ 657.000 lei. În urma parteneriatului semnat cu primarul Tița Vasile, elevii din Lucieni vor avea cele mai bune condiții de studiu, iar cadrele didactice vor beneficia de toate resursele necesare pentru a susține predarea în cadrul orelor de curs. Investim în viitorul copiilor din Lucieni!” a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
“În continuare consider că cele mai importante investiții sunt cele în educația copiilor noștri. Pentru a putea avea rezultate cât mai bune, elevii și dascălii din Lucieni trebuie să beneficieze de condiții moderne. Acest proiect va asigura mare parte din dotările necesare atât elevilor , cât și cadrelor didactice. Nu ne vom opri aici și vom continua să găsim soluții pentru a face și alte investiții în acest domeniu. Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița pentru sprijinul acordat.” a declarat Marius Vasile Tița, primarul comunei Lucieni.
