Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță semnarea contractul de digitalizare a activității Consiliului Județean Dâmbovița, „Eliminăm birocrația!” .
„Proiectul, pentru care am obținut finanțare europeană, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, va simplifica interacțiunea dintre dâmbovițeni, persoane fizice și juridice, și Consiliul Județean Dâmbovița prin intermediul unui sistem exclusiv electronic.
Dâmbovițenii vor putea solicita și primi documente, avize și acorduri specifice online, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la ghișee. Pentru o gestionare eficientă, stadiul fiecărei solicitări va putea fi vizualizat online prin intermediul unui portal special creat pentru debirocratizarea administrației publice dâmbovițene.
De asemenea, petițiile adresate Consiliului Județean Dâmbovița vor putea fi depuse electronic, răspunsul urmând a fi retransmis solicitantului în același mod.
Valoarea proiectului este de aproximativ 3.000.000 de lei, iar contribuția Consiliului Județean Dâmbovița se ridică la 59.000 de lei”, precizeaază Corneliu Ștefan.