You are currently viewing CJ DÂMBOVIȚA: Corneliu Ștefan a depus jurământul de învestire pentru al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița

CJ DÂMBOVIȚA: Corneliu Ștefan a depus jurământul de învestire pentru al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița

Corneliu Ștefan a depus astăzi jurământul de învestire pentru al doilea mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean.
„Momentul de astăzi, depunerea jurământului de învestire pentru noul mandat de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița 2024-2028, reprezintă, de fapt, continuarea tuturor proiectelor și investițiilor pe care le-am început în ultimii 4 ani.
Nu aș fi fost aici însă fără sprijinul celor 134.765 de dâmbovițeni care, pe 9 iunie, au confirmat că perioada 2020-2024 a fost una dintre cele mai bune pentru județul Dâmbovița.
De astăzi, continuăm pe același drum început împreună!
2024-2028 va fi mandatul unor investiții care vor schimba fața județului Dâmbovița.
Aici mă refer la centurile centrelor urbane dâmbovițene, modernizarea și extinderea la 4 benzi a drumurilor naționale, proiectul Spitalului de Pediatrie din Târgoviște, finalizarea a sute de km de rețele de apă și apă uzată, susținerea prin PJDL a tuturor administrațiilor locale, dar și reabilitarea și modernizarea a zeci de kilometri de drumuri județene.
Cu sprijinul fiecărui consilier județean ales, toate acestea vor fi materializate.
Acesta este motivul pentru care dâmbovițenii ne-au acordat încrederea lor.
Și avem datoria să nu-i dezamăgim!
Așa cum am spus în 2020 și așa cum am demonstrat în toți acești 4 ani, biroul meu a fost județul Dâmbovița!
Așa va fi și de astăzi înainte!”, a transmis președintele Corneliu Ștefan.