Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19-CNCAV a anunțat că schema completă de vaccinare, cu două doze, împotriva noului coronavirus reduce substanțial riscul de deces din cauza bolii. Concluzia este formulată ca urmare a unui studiu efectuat în Marea Britanie.
„Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a efectuat un studiu care a vizat monitorizarea pacienților din 700 de cabinete de medicină de familie de pe teritoriul acestui stat. Rezultatele acestui studiu arată că vaccinarea cu schemă completă este eficientă și în rândul grupelor de risc.
Menționăm că, în Marea Britanie vârstnicii sunt vaccinați în proporție de peste 85- 90%.
Concluziile specialiștilor
• Eficiența împotriva COVID-19 în cadrul grupelor de risc este între 30 – 60%
după doza 1, indiferent de tipul de vaccin, excepție fiind grupa persoanelor cu imunitate scăzută (imunocompromiși), unde procentul de eficiență este de 4%;
• Pentru ambele vaccinuri (de la companiile Pfizer și AstraZeneca) eficiența
crește considerabil după administrarea celei de a doua doze, iar în cazul grupului de imunocompromiși, eficiența crește la 74%”.
Conform datelor oficiale, în ultima perioadă, în Marea Britanie se înregistrează un număr crescut de cazuri de infecție cu virusul SARS-CoV-2.
În perioada aprilie – mai, media cazurilor a fost de 2.400 cazuri noi/zi, iar in luna iunie au fost înregistrate însă 10.468 cazuri/zi, iar în ultima săptamană din iulie, media cazurilor a ajuns la 45.159 cazuri noi/ zi.
Beneficiile schemei complete de vaccinare
Deși numărul cazurilor noi raportate zilnic a crescut, comparativ cu cele înregistrate în perioada aprilie-mai, magnitudinea este la 2/3 din valul anterior, iar decesele înregistrate sunt de doar 1/30 din valul anterior. Se mai spune în studiul britanic, citat de cei de la CNCAV.