You are currently viewing ECONOMIC: Plata ajutoarelor pentru firme mai întârzie

ECONOMIC: Plata ajutoarelor pentru firme mai întârzie

  • Post category:Economic

Perioada în care Ministerul Economiei va plăti firmelor beneficiare granturile de 2.000-150.000 de euro de la Măsura 2 de sprijin se va întinde până în martie 2021, poate chiar aprilie, a declarat, miercuri, secretarul de stat Liviu Rogojinaru, care s-a plâns de lipsa de personal din agențiile din subordine, unii dintre funcționari fiind bolnavi de COVID-19.

„La Măsura 2, capacitatea noastră este de 3.500, maximum 5.000 de firme pe lună. Probabil că ne vom lungi până inclusiv martie, poate și aprilie. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar capacitatea noastră este redusă și din cauza faptului că suntem cu oameni puțini, și din cauza faptului că, din aceștia puțini, jumătate sunt pe la spital, pe la COVID, cu tot felul de necazuri. Și atunci, credeți-ne că este foarte complicat, Dar facem tot ce este omenește posibil ca banii să ajungă la oameni”, a spus Rogojinaru la evenimentul Consiliului Național al IMM de lansare a Cartei Albe a IMM.

Potrivit secretarului de stat Rogojinaru, situația actuală la Măsurile 1 și 2 este următoarea:

  • Măsura 1„9.200 de aplicanți care au primit deja banii, în jur de 18.000 care au primit contractele pentru a-și primi banii. Mai avem până la 22.000, sperăm din tot sufletul ca până la sfârșitul anului să dăm banii la toată lumea”
  • Măsura 2: „sunt în jur de 1.000 de firme care au primit banii. În jur de 3.000 de firme au primit contractele. Sperăm ca până la finalul anului să primească să ajungem la 3.500 de firme care să primească banii”.