Peste 2.500 de persoane au primit interdicția de a se urca la bordul feriboturilor către insulele grecești doar în ultimele trei zile întrucât nu aveau documentația necesară, a anunțat ministrul transporturilor maritime Giannis Plakiotakis.
Garda de Coastă elenă a fost însărcinată să verifice dacă măsurile de siguranță privind sănătatea publică sunt respectate în porturi începând cu 13 iulie, pe fondul îngrijorărilor legate de faptul că turiști greci și străini care călătoresc către şi dinspre insule sunt cei care răspândesc infecțiile cu coronavirus.
Autoritățile elene au fost nevoite să înăsprească regulile sanitare pe fondul creșterii noilor infecții în unele destinații estivale populare. Duminică, ele au anunțat o interdicție de deplasare de cinci ore pe timpul nopții și o interdicție non-stop asupra muzicii în baruri, cafenele şi restaurante pe Insula Mykonos din Arhipelagul Cicladelor. În același timp, ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hardalias a avertizat săptămâna trecută că guvernul mai are „un pas” până la impunerea restricțiilor în Santorini, Paros, Ios, precum și în Rethymno şi Heraklion în Creta.
Călătorii către insule trebuie să prezinte fie un certificat de vaccinare COVID-19, o dovadă că s-au vindecat recent de boală, un test PCR negativ efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei sau un test rapid negativ efectuat cu 42 de ore înainte de călătorie.