Cu ocazia zilei de 10 mai, în urma intervenirii ministrului de Finanțe și urmare a raportului lui Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 9595 din 19 mai 1900 (aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 74/1900), regele Carol I a acordat, prin decretul regal nr. 2.554/1900, Medalia „Serviciul Credincios” clasa I lui Ionescu Radu și lui Alexandru Constantin, ambii verificatori de cultura tutunului la Regia Monopolurilor Statului.
Conform adeverințelor de primire a brevetelor și însemnelor Medaliei „Serviciul Credincios” clasa I, semnate în 3 iulie 1900, Ionescu Radu s-a născut în anul 1856 luna mai, în comuna Cobia, plasa Cobia, județul Dâmbovița, își avea domiciliul în comuna Bădulești, județul Dâmbovița, a fost subofițer în Batalionul I Geniu și a fost decorat în campania 1877 cu Crucea „Trecerea Dunării”, iar Alexandru Constantin s-a născut la 1 mai 1848, în comuna București, își avea domiciliul în comuna Mărunțișu, plasa Bolintin, județul Dâmbovița, era căsătorit și avea 5 copii.
Prezentăm, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, descrierea decorației, precum și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale și de pe site-ul https://www.ordersandmedals.ro.
Medalia „Serviciul Credincios” a fost instituită în 1878, pentru a recompensa serviciile militare și civile aduse statului. Potrivit Regulamentului Medaliei „Serviciul Credincios”, sancționat prin decretul nr. 882 din 8 aprilie 1878 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe.
Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): „medalia se compune: cea de clasa I-a dintr-o piesă de metal galben cu un diametru de 30 mm și o grosime de 2 ½ mm, forma sa este rotundă; cea de clasa a II-a dintr-o piesă de metal alb având aceleași dimensiuni și formă. Medaliile de amândouă clasele poartă pe o parte (avers), în relief, armele țării, iar pe partea opusă (revers), stampat în relief, cuvintele SERVICIU / CREDINCIOSU înconjurate de o ghirlandă de stejari și lauri care se unesc jos printr-o fundă. Medalia poartă pe partea superioară coroana domnească și un inel prin care se trece panglica de moar albastru, cu câte o dungă argintie pe fiecare margine. Panglica este lată de 30 mm, iară dunga pe margine de 2 ½ mm”.
dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics,
Consilier Arhivele Naționale Istorice Centrale București.