După încheierea războiului pentru întregire statală şi eliberare naţională (1916-1919), pe întregul teritoriul României se aflau încă ostaşi români înhumaţi care căzuseră la datorie, precum şi militari  din armatele beligerante. În consecință, conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr. 715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau îngropaţi ostaşii morţi în războiul de întregire a neamului românesc, amenajându-se cimitire şi mausolee ale eroilor.

Astfel, în baza Decretului nr. 4106, din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura înfiinţării Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, cu statut de persoană juridică, având misiunea de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, de a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi de a organiza ceremonii religioase şi militare la mormintele eroilor. Comitetul Central al Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război avea ca preşedinte executiv pe Miron Cristea, iar ca Preşedinte de onoare a fost desemnată Regina Maria. După înființarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război în anul 1919, Ministerul de Interne a dispus ca toate mormintele de eroi aflate răzleț pe câmp, să fie concentrate în cimitirele satelor, eventual în cimitirele făcute de trupele de ocupație, însă, cum la acea dată Societatea Cultul Eroilor de-abia înființată nu se ocupa pe teren, ci numai static, fiind o secție a Serviciului Static din Ministerul Apărării Naționale, nu a putut lua nicio măsură eficace pentru ca să se asigure pe viitor identitățile celor concentrați din mormintele răzlețe.

La 1 aprilie 1920, a apărut primul număr al revistei „Cultul Eroilor Noştri”, publicaţie editată de Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, care avea pe frontispiciu cuvintele reginei Maria: „Nu vărsați lăcrămi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor”.

Primul număr al revistei a fost deschis cu un articol emoționant semnat de însăși Regina Maria, președinta de onoare a Societății Mormintele Eroilor căzuți în Război, personalitatea care, prin cuvântul și mai ales prin faptele sale, a reușit să dea un puternic suflu acțiunilor de cinstire a memoriei eroilor. Merită amintit aici mesajul Reginei Maria din anul 1920, pentru cinstirea care se cuvenea eroilor neamului, un mesaj profund și mereu actual, pildă pentru posteritate: „În toate timpurile și la toate popoarele, cultul morților a fost religia căreia i s-au închinat toți, cei mari ca și cei umili. Toți au cinstit și preamărit morții, cu obiceiuri și rituri păstrate cu evlavie, pentru pomenirea celor duși din viață. Din vremuri străvechi totdeauna s-au ridicat monumente ca să se înveșnicească numele morților, iar regi puternici clădeau, din viață,mormintele în care doreau să-și afle odihna. În palatele regilor ca și în colibele celor sărmani se adună mulțimile ca să jelească  pe cel plecat, după felul oamenilor de a gândi, totdeauna prea curând din lumea aceasta…Puternicii lumii au fost aduși totdeauna la locurile lor de odihnă cu mare pompă și fală…Cei săraci sunt înmormântați mai simplu, dar și în cea mai umilă colibă se dă morților cinstea cuvenită;  și cei mai lipsiți duc la biserică daruri și pomeni în amintirea morților.În vremea războiului  am întrebat o dată pe o bătrână cerșetoare ce aș putea să fac pentru ea și mi-a răspuns că singura ei dorință era  să-i dăruiesc grâu ca să poată duce o colivă  la biserică, în amintirea fiului ei, mort pentru patrie.

Cea mai mare cinste însă au avut-o totdeauna cei morți în lupte. Cât de mulți au murit luptând în vremea noastră? A mai băut vreodată pământul atâta sânge? A mai primit vreodată în sânul lui atâția morți? Mormintele de viteji sunt răspândite pe întreg pământul și fiecare țară îngrijește de mormintele ei. Cu pietate și cu smerenie sunt cercetate locurile luptelor și toți se duc cu flori la mormintele vitejilor. Trebuie să ne unim și noi să îngrijim de mormintele celor care și-au dat viața ca țara și neamul să trăiască. Și noi trebuie să înălțăm monumente  în amintirea lor și să zidim biserici în care se vor citi rugile pentru odihna sufletului lor.Mulți au murit fără să știe care va fi sfârșitul, dacă am biruit sau am fost învinși. Corpurile lor tinere zac în pământ și niciodată nu le vom putea spune că vitejiei lor datorăm biruința și că țara noastră este acum liberă și mare !

Unii au murit când totul părea fără nădejde,când întunericul și înfrângerea erau cea din urmă viziune a lor pe pământ, alții au căzut văzând razele biruinței răsărind…Acum sunt morți. Liniștea și pacea îi acoperă, sunt despărțiți de noi cu o graniță pe care n-o putem trece…ei nu mai pot povesti vitejiile lor și glasurile lor nu se pot uni cu ale noastre în imnurile înălțate slavei! De aceea noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte în piatra veșnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie și păsările să-și cânte dulcele lor triluri. În zilele cele mai negre ale războiului, când mulți se îndoiau și nu mai credeau, mă duceam printre mormintele celor viteji și credincioși, mă duceam să stau de vorbă cu ei și le făgăduiam că voi apăra idealul pentru care au murit.

Mormintele lor simple îmi dădeau curaj și putere, spiritele lor păreau că sunt lângă mine și mă sprijină în clipele celor mai groaznice încercări. Fugeam la ei, care zăceau în pământ și așteptau ca să nu ni se întunece nădejdea și ca îndoiala să nu ni se strecoare în suflet. Ei păreau că așteaptă toți ziua ce mare, de aceea simt datoria mea să vă chem să mă ajutați în această mare operă de iubire, prin care vom dovedi recunoștința noastră pentru aceia care au murit ca idealul nostru să se îndeplinească și să trăiască pentru veșnicie. Lacrămile văduvelor, mamelor, orfanilor, vor fi mai puțin amare când vom avea grijă de mormintele vitejilor”.

Este bine cunoscut faptul că majoritatea eroilor din județul Dâmbovița sunt înmormântați în Cimitirul de la Teiș, care a fost organizat și îngrijit de doamna Elena Stematiu, președinta Societății de Cruce Roșie, filiala Dâmbovița (1917-1941). Încă din primăvara anului 1917, Elena Stematiu a intervenit pe lângă Comandamentul Armatei de Ocupație, obținând permisiunea de a îngropa eroii români căzuți în luptele retragerii din calea ocupantului, pe un loc bine definit situat în fața Regimentului 62 Infanterie. În acest context, în anii 1917-1918, răspunzând apelului lansat de Andrei Georgescu, primarul orașului Târgoviște, doamna Elena Stematiu a participat la diverse acţiuni caritabile: a ajutat cu resurse bănești Spitalul pentru răniţi înfiinţat în localul Școlii Primare nr. 1 de băieţi din Târgoviște, a strâns ajutoare pentru prizonierii români rămași în oraș, a organizat serbări în grădina și în localul primăriei și cu fondurile adunate a venit în sprijinul invalizilor și a îngrijit Cimitirul Militar de la Teiș pe care l-a denumit oficial „Sora Elena” . De asemenea, în baza Ordinului 17743/1920 emis de Ministerul de Interne, ziua de 20 mai 1920, adică, de Înălțarea Domnului, a fost decretată ca și Zi Națională pentru Cultul Eroilor, căzuți în Război.

Prof.dr. Cornel Mărculescu