În urma intervenirii Ministerului Lucrărilor Publice, cu ocazia Încoronării Suveranilor României și urmare a raportului lui I. G. Duca, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 57.847 din 9 noiembrie 1922, regele Ferdinand I a semnat în Sinaia, la 9 noiembrie 1922, decretul nr. 4.665 (aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 244/1922), prin care a conferit lui Tomescu N. Ioan, conductor cl. II în Serviciul de poduri și șosele din județul Dâmbovița, precum și altora, Crucea „Serviciul Credincios” clasa I-a. Apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, prezentăm descrierile decorației și stemei României de la 1872, precum și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București și de la Batalionul 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu” din Buzău.

În 1906, cu prilejul sărbătoririi jubileului de 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, s-a instituit Crucea „Serviciul Credincios” care s-a decernat pentru a recompensa serviciile civile și militare aduse statului în toate ramurile activității publice. Potrivit Regulamentului pentru instituirea Crucii și Medaliei „Serviciul Credincios”, sancționat prin Decretul regal nr. 3.507 din 11 octombrie 1906 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): «Crucea „Serviciul Credincios” cuprindea două clase: clasa I (de metal galben) și clasa a II-a (de metal alb). Crucea este o piesă de metal, cu un diametru de 32 mm, o grosime de 2,5 mm, având 4 ramuri cu raze între despărțituri. În centrul Crucii este un medalion pe care sunt stampate în relief armele țării în față (avers), iar inscripțiunea „SERVICIU CREDINCIOS” în dos (revers). Împrejurul inscripțiunii este câte o ramură de stejar și de laur care se unesc printr-o fundă. La partea superioară a Crucii este coroana regală și un inel prin care se trece panglica de moar albastru-deschis, cu câte o dungă argintie pe fiecare margine».

Redăm, mai jos, stema României de la 1872, fără pavilion, așa cum a fost descrisă în Legea pentru modificarea armelor ţării (publicată în „Monitorul Oficial al României” nr. 57 din 11/23 martie 1872, p. 337): «scutul se împarte în patru secţiuni, prin două linii încrucişate la mijloc. În I-a secţiune din dreapta sus, pe albastru, figurează aquila romană cu capul spre aripa dreaptă, cu o cruce în gură, cu coroana Domnească, sabia şi toiagul, simbolurile principatului Ţării Româneşti, toate de aur. În dreapta aquilei sus un soare mişcând (mouvant), asemenea de aur. În a II-a secţiune, din stânga de sus, pe roşu, figurează capul de bour cu o stea cu 6 raze între coarne, simbolul principatului Moldovei, toate de aur. În stânga bourului sus, o lună mişcând (mouvant), asemenea de aur. În a III-a secţiune din dreapta jos, pe roşu, figurează leul ridicat, coronat, coada furcată (queue fourchée), cu o stea cu 6 raze între picioare şi ieşind dintr-o coroană de Ban, toate de aur; simbolul banatului Craiovei. În a IV-a secţiune din stânga de jos, pe albastru, figurează 2 delfini, cap la cap şi coadele depărtate în sus, care sunt simbolul ţărmurilor Mării Negre, toate de aur. Pe scut va fi coroana regală. În mijlocul scutului României figurează scutul Măriei Sale Domnitorului, scartelat, având în secţiunea I-ia din dreapta sus şi în cea din jos din stânga alb (argint); iară în cea din stânga de sus şi în cea din dreapta de jos negru (sable). Scutul României are suporţi 2 lei de culori naturale, privind scutul şi cu coadele trecând între picioare: simbolul Daciei. Sub suporţi este aşezată o eşarfă albastră, căptuşită cu roşu, pe care este scris cu aur deviza familiei de Hohenzollern: Nihil sine Deo».

dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics,

Consilier Arhivele Naționale Istorice Centrale București