You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Camino del Norte comparat cu Camino Frances

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Camino del Norte comparat cu Camino Frances

  • Post category:general

După 100 de km, la cald,  primele impresii pentru o comparație cu Camino Frances. Jos din tren, afară din stație în ploaie. La drum. După ce am pierdut trenul două zile la rând, am pierdut și biletele, pe care le-am lăsat în… tren. O gaură de 200 de euro și nu am făcut 20 de pași. Buen Camino.

Între coastă și munte, Camino del Norte. Altă lume, munții fac mare diferența. Prima treime în Țara Bascilor, foarte diferit de Spania.

Am pornit de la podul  dintre Franța și Spania,  neștiind exact de unde începe camino în Irun. Prima diferență, nu se știe care e începutul oficial. Nu există un  punct clar ca în St. Jean. Francezii mai toți au inceput în Hendaye în Franta, peste granița de Irun. Majoritatea restului în Irun. Sunt unii care au început în San Sebastian.

Podul între Franța și Spania. Mai bine zis între Țara Bascilor franceză și Țara Bascilor spaniolă. Un popor, două țări.

Din Irun la deal. Drumul ca bascii, direct și la obiect, urcare după primii 2 km pe lângă niște sate incredibil de frumoase, dar vizibile doar parțial din cauza ceții. A doua diferență, ploaia, ceața și umiditatea. Mult mai probabile pe del Norte, cum e aproape de ocean și de munte.
Zona este foarte verde și fertilă. Mă gândesc unde am mai văzut așa în Europa. O sumă de mure și nuci. Oportunități de ardei, roșii și piersici dacă nu ai mâncare, care trebuie luată de la plecare din Irun, deoarece pe drum nu sunt magazine în primii 20 de km.

Mure și nuci în fiecare zi. Peregrino are voie să ia din nuc, că de aceea e peregrino.

Foarte puține amenajări, nu sunt sate pe lângă drum mai deloc. Le mai vezi, dar în vale la câțiva km. Unde sunt, se poate să nu aibă nimic, nu magazin, nu bar. Cum nu sunt așa de mulți peregrino, nu au deschis localuri specifice peregrino. Nici vorbă de bar și magazin din 4 în 4 km ca pe Frances. Bascii se duc în oraș la supermarket, parcurgând 20 de km fără ocazie, pentru a cumpăra o apă, un lucru normal.

Uite satul, nu e satul. Ceață și ploaie.

Intrăm într-o pădure, nesfârșită, vreo 12 km. Ploaie continuă și ceață. Plin de basci care aleargă. Stereotipul care spune că sunt cei mai sportivi dintre spanioli se confirmă la maximum. Pe vremea asta la sud de Pirinei lumea ar fi sub plapumă. Dintr-o dată ies din pădure și apare un golf, oceanul. Diferență mare iar. Ai foarte mult de-a face cu oceanul, Marea Cantabrică de fapt. De la vreme,  la peisaje, la mâncare, la orașele turistice scumpe – multe lucruri rezultă de la apropierea de ocean.

Camino del Norte. Un pic mai diferit din ce știam de pe Camino Frances la capitolul natură.

Am ajuns în Pasaia, un orășel foarte frumos și basc unde te trec apa cu o barcă. Restaurante scumpe și atât. Scumpe și bune, nici unul nu are meniu peregrino. Apoi pe deal, pe lângă ocean până la San Sebastian. Dacă era potecă adevărată de camino o luam pe lângă deal, prin oraș, mult mai ușor și direct. Așa ne ocolesc să ne arate natura.

Pasaia, case tipic basce. Marea peste tot.

Acesta nu e camino pe care îl știu. Peregrini sunt, vreo 60-70 pe zi, baruri mai găsești,  săgeți galbene sunt (săgeți da, scoici rar). Aici e chiar bine marcat, e Pais Vasco, totul e bine făcut. La fel ca și pe celălalt camino, calitatea marcajelor e proporțională cu reputația regiunii. Biserica e cam puțin implicată. Nu „buen camino peregrino”, nu cină de pelerini, nu slujbe opționale până acum. Nu e spiritul și nici atmosfera camino. Rar ai de-a face cu biserica. Poate și de asta, peregrino nu este tratat ca pe Camino Frances. Barurile de peregrino unde te reîntâlneai cu ceilalți lipsesc. Nu mai e treaba cu primul bar din sat unde știai că gasești pe toată lumea. Sunt baruri, dar rare și pentru oamenii din zonă.  Până acum nu am văzut meniu del peregrino decât o dată, dacă ai noroc poate au meniu del dia. Apropo, menu del dia nu e identic cu menu del peregrino. E varianta pentru locali. Cam același preț, dar mai multă calitate.

Parcă mergi pe munte. Pirineii mereu în stânga.

Mie mi se pare  un „hike”, din lipsă de cuvânt în română. Dacă îi ziceau „The Basque Trail” la segmentul acesta ar fi fost mai aproape de realitate. Parcă nici nu sunt în Spania. E prea curat, ordonat, bine planificat tot. Trei capre la unul în grădină și un măgar la altul mi-au dat speranțe. Niște vaci de rasă coafate, mi-au luat speranțele înapoi. E Spania, nu e Spania. Pământul nu e la fel, ars și colorat, cerul e prea de multe ori gri,  totul e prea verde.

San Sebastian este primul oraș mare. Frumos, Barcelona mai mică, mi se pare.  Dealuri ieșite din mare, plajă, râul. Treaba proastă este că nu are albergo de peregrino de câțiva ani. Au ceva improvizație. Autoritățile locale nu sunt interesate de camino, asta am citit prin ziare. Cea mai bună mâncare din lume la un oraș de mărimea lui se zice. Greu de stabilit, dar cu siguranță e pe locul 1 în lume la restaurante  cu maxim de stele Michelin, alături de Paris, Hello London, Hello NYC. Pe unde ce am mâncat a fost extraordinar, inclusiv cea mai bună tapa mâncată vreodată.

Oraș frumos, atât natura, cât și partea făcută de om.

 

Oportunități de a mânca bine sunt infinit mai multe pe Camino del Norte. Nu este ieftin, dar nici scump. Unde era un meniu peregrino 10 euro pe Camino Frances, aici este un menu del dia la 12-13 euro. Diferența la calitate-clară. Țara Bascilor este top mondial la bucătărie, merită o vizită doar pentru asta.

Cea din stânga, cea mai bună tapa pe care am mâncat-o până acum. Și am mâncat ceva tape în viața asta…

Revenind la camino, mie mi se pare că nu e direct, drept și logic. O luăm peste munte și nu pe lângă, iar în alte dăți ocolim aiurea. Acesta nu e stilul pelerinului. Pe pelerini nu îi interesa peisajul, îl interesa să ajungă cât mai repede la Santiago să se vindece. Mi se pare un traseu artificial, niște poteci făcute pentru aceia din oraș care vor să meargă să se relaxeze și unite în camimo. Tot la capitolul acesta, asfaltul. Mult mai prezent ca pe Camino Frances. Dacă acolo erau lupte să evite să paveze și scandaluri că în anumite sate a pavat câteva sute de metri… aici invers. Un spaniol îmi explică cum că este și din cauză că plouă foarte mult, i-ar zăpăci noroiul dacă nu ar asfalta. Peisajele, extraordinar de frumoase, când sunt.  Pais Vasco, aș paria, este cea mai frumosă regiune a Spaniei. Muntele care aproape că iese din mare și verdeața sunt extraordinare. În Europa nu am mai văzut așa ceva. Problema este că până acum am mers mai mult de jumătate din timp prin pădure și pe acolo nu vezi mai nimic.

Totul e mai nou ca pe celălalt camino, multe construcții noi, arhitectura extraordinară, dar parcă lipsește ceva. Nu este originalul, vechimea, istoria. Nu este Spania din secolul XVII-XVIII, cu bisericile și satele ei, cu atmosfera. Rutina de zi cu zi este mai grea, etapele mai lungi,  media pe la 25 de km și 7-8 ore de mers. Nu prea ai cum să le scurtezi, nu ai albergo peste tot. De asemenea, sunt mai abrupte, diferență de nivel mai mare ca pe Camino Fances. Lumea, mergătorii, peregrinos. Nu mai este varietatea care era pe Camino Frances. Credincioșii lipsesc aproape total. Mulți sunt cu experiență mare de hiking. Nu este circul de pe Frances. Nu brazilienii și mexicanii mei care nu merseseră vreodată mai mult de 3 km pe jos și care se simțeau martiri. Nu se roagă nimeni, nu se uită nimeni în disperare la cer că poate îi dă Domnul o putere să urce dealul.

Am găsit și o cutie cu cruce ca pe la noi. Bascii au fost pe vremuri cei mai catolici dintre catolici. Ciobani, needucați și catolici, cam asta le era reputația.

Nici o persoană asiatică, nimeni din America de Sud, nici măcar australieni.  Spanioli de zece ori mai mulți ca pe Camino Frances,  proporțional. Francezi și nemți, canadieni și americani și cam atât. Din restul lumii mai rar.  Media de vârstă mai înaintată, cea mai frecvent întâlnită vârstă e 60, aș zice. Asta e la cald, aproape că am baza asigurată să răspund la întrebarea „pe care camino sa-l fac? ”, pe acela frances amigos,  acela este camino-camino,  cu mia de ani de istorie și peregrini de toate felurile. Acesta e frumos, l-aș face și de 5 ori, peisaje incredibile, ocean, Țara Bascilor inegalabilă, dar dacă vreți camino – celălalt este camino.

 

Răzvan Vulpea călătoare