În seara zilei de 13 ianuarie 1943, generalul Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, și-a părăsit camarazii și subordonații, care luptau în încercuire, la Stalingrad, în condiții dramatice, îndreptându-se, pe calea aerului (cu un avion german) spre București pentru ,,a raporta situația”, așa cum menționează jurnalul de operații al marii unități.
Plecarea generalului s-a făcut în baza ordinului generalului Friedrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane, în care se preciza: ,,Generalul Tătăranu Nicolae părăsește astăzi vremelnic cetatea pe calea aerului pentru a expune învățămintele importante culese aici în vederea reorganizării trupelor române. Concepțiile și experiențele mele coincid cu acelea ale generalului Tătăranu. Trupelor române, care au luptat și luptă încă vitejește pentru apărarea cetății, merită să li se dea ajutor din afară. Este imperios necesar să li se aducă pe calea aerului hrană, muniție și echipament de iarnă”.
Ajuns în Capitală, la 16 ianuarie 1943, a fost primit (a doua zi) de mareșalul Ion Antonescu (în prezenta lui Mihai Antonescu și a generalilor Constantin Pantazi, ministrul de Război, și Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major), care (după ce i-a ascultat motivele) i s-a adresat astfel:
,,Rău ai făcut că ai plecat. În calitate de comandant al trupelor române din Stalingrad trebuia să pleci cel din urmă. Nu te-ai gândit ce vor spune ostașii români din Stalingrad când vor afla că dumneata, comandantul lor, i-ai părăsit în momentele cele mai grele. Gestul ostășesc al generalilor, în frunte cu generalul Lascăr, a fost pătat de plecarea dumitale. Nu trebuia să pleci. Chiar dacă primeai un ordin categoric trebuia să răspunzi că onoarea dumitale de ostaș te împiedică să pleci de lângă generalul Paulus. Dumneata știai bine că nu avem avioane de transport cu care să aprovizionăm trupele române din Stalingrad. Prin urmare, din ce cauză ai plecat cu o însărcinare de care erai convins ca n-o poți îndeplini? Ai făcut o faptă urâtă care dezonorează oștirea română. Acum nu mai ai decât o singură soluție. Să te întorci și să rămâi acolo. Dacă nu vei putea ajunge înapoi la Stalingrad nu vei mai putea rămâne în oștire”.
În fața mareșalului, generalul Nicolae Tătăranu nu a avut nicio obiecție, dar la plecare, în timp ce cobora scările, i-a spus lui Mihai Antonescu: ,,Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad!”.
Vrând-nevrând a trebuit să se îndrepte spre front (cu avionul) la 19 ianuarie 1943. Pe drum, boala de care suferea i s-a agravat, obligându-l să aterizeze, inițial la Tiraspol, unde a rămas o zi, apoi la Rostov, unde a primit din partea lui Ion Antonescu ordinul de a se reîntoarce în zona de acțiune a diviziei, făcând ,,imposibilul pentru a ateriza, chiar cu parașuta, ca să nu rămână trupele noastre fără comandant”.
Cu toate acestea, generalul s-a înapoiat la Bucureşti, unde a fost spitalizat și pus la dispoziția Ministerului de Război, până la 1 octombrie 1943 când i s-a încredințat comanda parții sedentare a Corpului teritorial de la Sibiu.
Salvarea i-a venit din partea lui Hitler (cu prilejul întrevederii cu Ion Antonescu de la Salzburg din 12 aprilie 1943), care a încercat să-l convingă pe mareșalul român că generalul Nicolae Tătăranu părăsise frontul la ordinul său, transmis prin generalul Friedrich Paulus.
Referindu-se la această discuție, translatorul lui Hitler consemna: ,,Führer-ul ar dori acum, în cadrul acestei întrevederi, să clarifice situația și nedreptatea care i s-a făcut generalului, în timp ce primise ordinul Führer-ului. El a dat acest ordin pentru a salva unul din valoroșii conducători români de la prăbușire și să obțină serviciile acestui conducător pentru continuarea în comun a războiului. Același lucru s-a întâmplat și cu generalul german Hube. Führer-ul se bucură că a putut explica problema Tătăranu, care îl cam deranja. Tătăranu, la fel ca Hube, au știut prea puțin din motivele intime ale Führer-ului; ei au executat doar ordinul. Führer-ului i-ar părea rău dacă generalul ar fi privit ca laș”.
Conform Notei de discuţii, mareșalul român a răspuns că ,,a judecat cazul Tătăranu cu toată luciditatea. De fapt, ar fi trebuit să-l ducă în fața unui tribunal de război deoarece a părăsit fortăreața fără ordinul mareșalului. El nu a avut voie să facă acest lucru atâta timp cât trupele române mai luptau și chiar și după aceea ar fi trebuit să rămână lângă Paulus din motive de camaraderie”.
În final, Ion Antonescu a ,,închis ochii” în fața gestului generalului Nicolae Tătăranu, pe care a continuat să-l dezaprobe.
Părăsirea camarazilor și militarilor pe care îi comanda, în momentele dramatice din încercuirea de la Stalingrad, rămâne o manifestare surprinzătoare, chiar dacă Nicolae Tătăranu a avut aprobarea lui Hitler și a generalului Friedrich Paulus, cu atât mai mult cu cât eșaloanele superioare române puteau fi informate (în condițiile în care legătura aeriană nu fusese întreruptă în momentul părăsirii frontului de către general) și pe alte căi despre situația dificilă a trupelor din încercuire (și chiar fuseseră informate). Pentru o foarte bună informare putea fi folosit chiar și un simplu ofițer de stat major din comandamentul diviziei, nu comandantul diviziei.
Încercând să-i găsească o scuză, colonelul Wilhelm Adam, fost prim-aghiotant al generalului Friedrich Paulus, care i-a apreciat modul în care s-a comportat pe front, consemnează în memoriile sale ,,O hotărâre dificilă”: ,,Numai cel care a trăit și supraviețuit morții nemiloase din încercuire poate înțelege ce simțeau acești ofițeri atunci când aveau în mână ordinul de evacuare pe calea aerului”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu