Din avion se văd munții Atlas cu formele lor speciale. Nu prea abrupți, dar cu niște pante lungi de kilometri, parcă tot pământul este cumva înclinat. Aterizat în Fes, nu este autobuz până în centru, deși site-ul aeroportului spune că este, e deja normal. La taxi cu doi cunoscuți englezi, taxi Mercedes de pe vremuri. Se urcă englezii în spate, iar eu dau să mă urc în față și nu ma lasă șoferul. „E rezervat de străini, nu poți merge”. Am șapcă pe cap și ochelari de soare la ochi, poate din cauza asta. Până să le dau jos și să-mi caut mai bine cuvintele în limba franceză, șoferul îmi spune că „voi marocanii, plecați afară, vă credeți străini acum, ați uitat și limba și de unde ați plecat”. Cei din spate prăpădindu-se de râs… eu îi arăt pașaportul, mă lasă să urc în taxi. Fes e special. E orașul conservator, capitala religioasă a Marocului, autentic, viu. Turismul este în floare și aici, dar partea locală e mult mai puternică, domina clar. Fes el Bali, orașul vechi, este cel mai mare oraș medieval al lumii arabe. Un fel de Sighișoara arabă, dar de câteva zeci de ori mai mare.
Am noroc că riadul (riad = casa de oaspeți tradițională) este în marginea medinei. Medina e pe un deal și este enormă. Dacă riadul era pe la mijloc sau mai încolo, o jumătate de zi îl căutam. GPS-ul în general nu merge în medine din cauza clădirilor prea apropriate. Riadul este o casă veche, mare, de oameni bogați de pe vremuri, transformată în casă de oaspeți sau hotel. Caracteristica principală este dată de o curte interioară, care ori nu este acoperită, ori are acoperiș de sticlă să lase lumina naturală să intre. O mare parte din cazările din Maroc sunt așa, iar prețul normal este în jur de 25-30 de euro pe noapte pentru două persoane. Apropo de prețuri, cu totul, transport-cazare-masă (TCM), Maroc a ieșit pe la vreo 28.50 de euro pe zi în sezon mediu ( TCM nu include bilete de intrare, alcool, taxi discreționar, etc).
Medina este incredibilă. Mare ca mare, dar a rămas ca acum 200 sau 300 de ani. Fes a fost capitală până în 1912 și acest lucru se vede. Palate, moschei clasice, școli religioase faimose și fântâni peste tot. Meseriile s-au păstrat și ele, stilul de viață la fel. Străzi înguste, exact ca pe vremuri. Cum mașinile nu au loc, măgarii cară orice îți poti imagina, mențiune specială pentru cei care duc materiale de construcții, țevi și bare lungi pe aleile de 2 m lățime. Medina pare un univers, îți dă impresia că între ziduri se poate trăi fără contact cu lumea de afară.
Pielăria a fost principala îndeletnicire în Fes și încă mai este importantă. Maroc este mare producător de piei și îmbrăcăminte, multe dintre piei sunt exportate înainte de a fi cusute, în special spre Italia și Franța, unde capătă etichete faimose și prețuri pe măsură. Marocanii sunt indignați, unul mi se plângea că nu sunt recunoscuți pentru calitate așa cum trebuie (i-am explicat că nu prea este de dorit să fi faimos pentru piei de animale în timpurile de azi). În oraș, toate articolele de piele imaginabile sunt la vânzare, prețuri relativ bune considerând calitatea (negocieri necesare). O problemă este că mai tot ce e din piele, aici are un miros (temporar) foarte neplăcut.
Medina din Fes merită văzută, împarte podiumul cu satele berbere. Nu e nici pe departe așa de faimoasă ca Marrakech, are mult mai mult de oferit decât Casablanca, este mult mai autentică decât Chefchouen sau Essaouira.
Essaouira a fost următoarea destinație. Fes este orașul conservator de lângă munții Atlas, în timp ce Essaouira a fost un oraș litoral cosmopolit, îmbogățit din comerț. Mai nou s-a convertit în oraș turistic. Agențiile de publicitate l-au conturat drept romantic, artistic, chiar magic. E interesant, are o medina veche și relativ autentică, dar și o mulțime de clădiri dărâmate. Ca fiecare oraș marocan, Essaouira are un cartier evreiesc, mellah. Evrei au fost mulți, însă foarte puțini mai sunt, deși Marocul este cea mai prietenoasă țară arabă față de foștii cetățeni evrei. Chiar și așa, cu cartiere pustii, nepopulate – marocanii fac multă publicitate culturii și trecutului acestei minorități și au și rezultate, mellah este plină de turiști. Marea este frumoasă, puternică, valuri mari și zgomotoase, pescarii vin cu bărcile pline seara. Problema este că e extrem de turistic, mai bine zis raportul local/turist e prea înclinat spre turism. Trebuie să cauți bine să vezi frânturi de viață autentică, neinfluențată de turism. Piața de alimente este ca întotdeauna, cea mai bună sursă.
Oficiul Național de Turism marocan insistă pe varietatea peisajelor și culturii marocane și ceva dreptate are. Am zis să merg să vad și deșertul. Ouarzazate este în deșert, dar orașul însuși nu are nimic de vizitat, absolut nimic special. Vizita merită făcută poate, pentru Ait Benhaddou, un orășel fortăreață situat la vreo 30 de km. Este în patrimoniul UNESCO, nu prea autentic și foarte cunoscut pentru duzina de filme faimoase care s-au filmat aici, de la „Lawrence of Arabia” la „Gladiator”. Mai întotdeauna în filme apare pe post de Ierusalim. Ese cel mai similar loc cu Ierusalimul antic care există astăzi pe undeva, arată mai a Ierusalim antic decât orice parte din Ierusalimul de astăzi.
Ultimul stop în articolul acesta, Casablanca. Nume frumos, rezonanță istorică, ne aduce aminte de filmele vechi. În realitate este o metropolă, un oraș de 4 milioane de oameni. Este centrul industrial cel mai mare al țării și are puține de oferit, departe de renumele pe care îl are.
Singurul obiectiv notabil este moschea Hassan al-II-lea, situată pe coasta Atlanticului. Enormă, circa 600 de milioane de euro cheltuiți, parte din donații private, dar cei mai mulți de la stat. Au fost multe întrebări asupra necesității unei asemenea moschei. O situație foarte similară cu cea a megacatedralei din București. Casablanca este și una din puținele oportunități de a găsi restaurante ne-turistice și de calitate. Orașul are o suma de oameni cu bani și implicit restaurante locale bune, unde cu aceiași 10 euro pe care îi cheltui pe o masă mediocră la un restaurant turistic oriunde altundeva, aici poți mânca bine și autentic.
Patru destinații complet diferite – Marocul are de toate. Are și o sumă de publicitate, astfel încât este greu de decis ce merită efortul și ce nu. Casablanca nu aș fi vizitat-o dacă știam că este așa, Fes dimpotrivă, am fost de două ori și aș mai merge peste vreo 10 ani. În orice caz, Maroc este una dintre puținele țări arabe care se mai pot vizita fără riscul de a auzi un nebun strigând „allahu akbar”. În concluzie, Marocul merită o vizită, dar calibrați-vă bine așteptările.
Răzvan Vulpea călătoare
