Iordania. Faimosul Orient Mijlociu de care auzim mereu la știri. Petra îmi vine automat în minte. Apoi locurile biblice și conflictul palestinian. Poate iordanienii din România. Viză trebuie, cea cu o intrare costă 40 dinari, vreo 225 de lei. Relativ scumpă, dar măcar e ușor de luat, la aeroport sau online. Alternativa ar fi Jordan Pass, include viza și majoritatea atracțiilor și pornește de la 70 dinari, aproape 400 roni. Comparând cu zona – Egipt cu toate piramidele, Valea Regilor, plajele, Cairo, etc – cere 15 dolari pentru viză, aproape un sfert din ce vrea Iordania. Israel care de asemenea are atâtea de vizitat, oferă viza gratis.
Pe avion sunt câțiva copii care vorbesc când în arabă când în română și foarte mulți turisti. Aterizare dis-de-dimineață. Aeroport extraordinar de modern și estetic. Relaxant, cu o alegere de culori pozitiv specială și internet gratis. Pe podium, la categoria aeroporturi medii. Păcat că este prost conectat cu centrul. Cum ieși pe ușă, încep combinațiile, toți îți spun că nu există altceva decât taxi. Eu am găsit un microbuz, care m-a lăsat aiurea, adică mai este o pâine de mâncat până în centru. Până la urmă tot la taxi am ajuns. Amman surprinde prin culoare înainte de toate. Alb spre gri, majoritatea clădirilor sunt de aceeași culoare. Orașul pare vechi, poate mai vechi decât este. Cum ai panorame bune, este ușor de procesat și concluzionat asupra întinderii și felului orașului. O parte veche aglomerată, una nouă cu vile și blocuri relativ moderne. Prima impresie – grad mare de autenticitate și identitate, real, interesant. E situat la înălțime, media e de circa 1000 de metri. Inițial, se întindea pe 4 dealuri, acum sunt vreo 20 și încă pot crește la un pas rapid.
E vineri și după ce se termină cu moschea încep demonstrațiile. Am nimerit-o la fix, după somnul post zbor am ieșit din hotel direct in „Jihad”… Ce vedeam la Tv sau pe net, acum este real și inevitabil practic. M-am uitat de la distanță o perioadă. Apoi am căpătat curaj și am mers pe lângă marșul demonstranților vreun kilometru. Lume de toate vârstele, pașnică, familii. Poliție peste tot și să fi început „violențele” – nu ar fi durat mult.
Iordania și Palestinia au fost una, despărțite de râul Iordan. După ocupația israeliană, Iordania a primit foarte mulți refugiați. Orașele de corturi au durat zeci de ani. După ce regele a oferit cetățenie palestinienilor, s-au transfornat în cartiere mărginașe ale Ammanului. Acum, aproape 70 la sută din țară este de origine palestiniană. Distincția este imposibil de făcut cu o notabilă excepție. Gluga pe cap cu alb-negru înseamnă origini palestiniene, cu alb-roșu iordaniene. Marea majoritate nu poartă glugi oricum. În Amman și suburbia, proporțiile de palestinieni sunt mai mari ca în restul țării. Recent, Iordania a primit și o jumătate de milion de refugiați sirieni. Marea majoritate sunt deja integrați în societate, astfel încât nu îi mai poți distinge. Amman este special în lumea arabă. Este unul dintre cele mai liberale și tolerante orașe. Până în secolul al XIX-lea a fost abandonat. În 1921 era un sat mai mare uitat de lume. Regele l-a ales drept noua capitală. Apoi, brusc, foarte multă lume a venit din toate părțile. Nimeni nu poate spune că este din Amman cu istorie a familiei de câteva secole, cum este cazul prin majoritatea țărilor din lumea arabă. Orașul are 4 milioane de locuitori, populația s-a dublat din 2002 până în prezent. Multă lume în Amman știe de România. E într-un fel surprinzător pentru o țară ne-europeană. Când zici România, cineva automat zice că are un văr acolo, sau știe pe cineva căsătorit cu româncă, ori a stat sau studiat în România cândva.
Economic este extrem de dinamic și capabil. Lumea are afacerile în sânge, se vede clar la orice pas. „The original business people”, îmi spunea proprietarul de la hotel. La nivel mai mare este orașul prefereat de multinaționale pentru stabilirea de sedii regionale. Cum este și foarte americanizat, uneori în părțile mai noi și cu blocuri înalte, îți dă o impresie ciudată, un mix de America și Arabia. De vizitat în Amman ar fi: citadela, teatrul roman, muzeul de arheologie, moscheea regelui Abdullah… În plus, toate acestea reprezintă orașul însuși, adică partea mai veche. Real, plin de viață, cu caracter. Mulși spun că este doar o poartă de plecare spre restul Iordaniei. Eu zic că merită câteva zile.
Transportul urban în comun este slab spre mediocru. Norocul este că atracțiile sunt relativ aproape de centru. Pentru restul, îți trebuie ori mașina aranjată de hotel ori taxi. Orașul este plin de taxiuri. În mare parte, sunt de două feluri, individuale și împărțite. Cele împărțite merg pe o rută mai mult sau mai puțin stabilită, practic sunt ca autobuzul. Prețul este fix pentru iordanieni. Taxiurile clasice individuale în marea majoritate a cazurilor nu au taximetre. Cazări are destule și pentru toate gusturile. Un pic cam scump, dar după cum o să vedeți în postările viitoare, Iordania este scumpă în general. Norocul este că mai avem destulă competiție, mai toată lumea a încercat să construiască un hotel sau o pensiune. Calitatea nu este strălucită, multe clădiri de hotel sunt vechi, la stradă cu trafic, etc. Mâncarea este de toate felurile. Tinde să fie polarizată, ori ieftin (restaurantele simple), ori destul de scump pentru ce există (cele cu meniu și ospătar). O mențiune pentru mâncarea tradițională, Amman excelează. Restaurantele populare sunt la fiecare colț și servesc doar atât: hummus – falafel – fuul. Prețul este cam fix, 1-5 sau 2 euro. Calitatea extraordinară, serviciul „neiordanian” de rapid datorită specializării pentru puține produse. Sunt restaurante de hummus în centru care servesc 5000 de oameni pe zi, iar implicit, totul este bun și proaspăt.
În concluzie, o primă impresie relativ bună. Țara pare destul de dezvoltată și cu infrastructură turistică, excepție făcând transportul în comun. Cam scumpă, lumea mereu cu gandul la bani, dar ospitalieră și dispusă să ajute. Amman este un oraș interesant, original și ușor de vizitat. Primele impresii sunt ce sunt, te poți înșela ușor. Și Iordania pare genul de țară unde te poți înșela.
Răzvan Vulpea Călătoare
