You are currently viewing Ministerul Educației:  Este posibil  ca peste două săptămâni să revină toți elevii la școală

Ministerul Educației: Este posibil ca peste două săptămâni să revină toți elevii la școală

  • Post category:GUVERN

Copiii de grădiniță și elevii tuturor claselor, exceptând cele terminale, reiau azi cursurile, după o vacanță de mai bine de o lună, însă nu toți vor merge fizic la școală.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ar vrea ca după jumătatea lunii mai toți elevii să poată reveni fizic la școală, precizând că, după o analiză, speră să poată face această propunere oficial.
„E posibil peste două săptămâni să realizăm o fotografie de moment și să înaintăm o astfel de propunere, care să-i vizeze pe cei din clasele V, VI, VII și a X-a și a XI-a. Mi-aș dori ca la jumătatea lunii mai să realizăm această propunere de prezență fizică încă din mai”, a spus ministrul Educației
Ministrul Educației spune însă că jumătate din personalul didactic este vaccinat. In
total, în privința personalului care lucrează în sistemul de învățământ, 155.000 de persoane s-au vaccinat, ceea ce reprezintă un procent de 44%, a precizat Cîmpeanu.