You are currently viewing Ministerul Sănătății: Vom face tot efortul ca școlile să poată pune la dispoziție și măști gratuite

Ministerul Sănătății: Vom face tot efortul ca școlile să poată pune la dispoziție și măști gratuite

  • Post category:GUVERN

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că există măşti medicale pentru a fi distribuite gratuit în şcoli, dar trebuie modificat cadrul legislativ pentru a permite acest lucru, menţionând că se fac toate eforturile ca, la începutul anului şcolar, unităţile de învăţământ să poată pune la dispoziţia copiilor măşti, “măcar pentru cazuri selectate”.
“Există măşti care pot fi distribuite, trebuie modificate câteva elemente din cadrul legislativ pentru a putea permite să le distribuim către copii. Discutăm ce trebuie modificat în normative pentru ca să putem să le redistribuim către copii”, a afirmat Mihăilă.
Fiind întrebata dacă poate să dea asigurări că părinţii nu vor plăti pentru asigurarea măştilor pentru copii la şcoală, Mihăilă a spus:
“Noi vom face tot efortul ca şcolile să poată să pună la dispoziţie, măcar pentru cazuri selectate, şi măşti gratuite. Nu ştim când putem să reglementăm aşa încât să putem să le distribuim, nu ştim dacă putem să acoperim în timp util, până când începe şcoala, cu măşti toate şcolile”.