You are currently viewing MApN: Serviciul militar voluntar este un proiect de patru luni, pentru femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani

MApN: Serviciul militar voluntar este un proiect de patru luni, pentru femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani

  • Post category:MApN

Statul Major al Apărării a inițiat un proiect de modificare și completare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.
Proiectul propune introducerea unei noi forme de îndeplinire a serviciului militar activ, în calitate de militar voluntar în termen, pentru care sunt eligibili cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care doresc să aibă o pregătire militară.
Această formă de pregătire nu va înlocui serviciul militar în calitate de rezervist voluntar, ci vine în completare lui și prevede participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitate de militar voluntar în termen.
Pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, militarii voluntari în termen vor beneficia gratuit de cazare, drepturi de echipare şi de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de indemnizație lunară, similare militarilor în termen cu gradul de soldat (între 2800 RON şi 3200 RON), şi se vor supune prevederilor legilor și regulamentelor militare.
La finalizarea programul de pregătire, aceștia vor primi o indemnizație reprezentând trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata, urmând ca centrele militare să îi ia în evidență și să îi introducă în rezerva operațională.
În rezerva voluntară, aceștia vor primi 30% din solda unui militar.
Cetățenii români care vor executa, după adoptarea actului normativ, serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen pot opta și pentru intrarea în efectivele active ale armatei.