În această noapte, polițiștii târgovișteni din structurile de poliție rutieră, ordine publică și investigații criminale, au desfasurat o acțiune de depistare a faptelor antisociale şi a neregulilor în traficul rutier.
Au fost sprijiniți de luptătorii S.I A.S din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Dealungul celor 8 ore cât a durat razia, polițiștii au reținut un numar de 3 permise pentru consum de alcool, au retras un numar de 8 certificate de înmatriculare și au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 lei.
Un număr de 159 de persoane au fost sancționate contravențional la Legea 55/2020, pentru nerespectarea obligațiilor stării de alertă.
Aceste acțiuni ale polițiștilor vor continua, atat ziua cât și noaptea.