You are currently viewing SĂNĂTATE: ASIMPTOMATICII VOR FI EVALUAȚI LA DOMICILIU

SĂNĂTATE: ASIMPTOMATICII VOR FI EVALUAȚI LA DOMICILIU

  • Post category:Sanatate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că bolnavii de Covid-19 care sunt asimptomatici vor fi evaluați la domiciliu.
Bolnavii asimptomatici fără comorbidități vor anunța medicul de familie și vor fi evaluați la domiciliu, această măsură fiind luată pentru a evita supraaglomerarea spitalelor.

“După cum ştiţi, asimptomaticii, odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice”, a declarat Nelu Tătaru.

În cazul celor asimptomatici, dar care prezintă comorbidități, procedura spune că vor fi internați după evaluare. Nu este și cazul simptomaticilor fără comorbidități, care după evaluare vor fi tratați la domiciliu, sub îndrumarea medicului de familie.

“Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie, atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare. Vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu Direcţia de Sănătate Publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor”, a spus ministrul sănătății.