You are currently viewing Ministerul Sănătății: Costurile pentru tratamentul și recuperarea pacienților cu arsuri grave, dar și costurile de transport și cazare pentru însoțitorii lor, vor fi suportate  de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății: Costurile pentru tratamentul și recuperarea pacienților cu arsuri grave, dar și costurile de transport și cazare pentru însoțitorii lor, vor fi suportate de Ministerul Sănătății

  • Post category:Sanatate

Ordin de modificare și completare a Ordinului ministrului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, semnat astăzi de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, prevede ca Ministerul Sănătății sa suporte Costurile pentru tratamentul, dar și pentru recuperarea medicală în străinătate a pacienților cu arsuri grave, precum și costurile de transport și cazare pentru însoțitorii lor.
Ministerul Sănătății va asigura costurile pentru tratamentul de recuperare medico-chirurgicală specific pacienților cu arsuri grave, precum și pentru dispozitivele medicale necesare procesului de recuperare medicală, profilaxiei și tratamentul sechelelor cicatriceale postcombustionale, până la încheierea perioadei de recuperare și evoluție a procesului cicatriceal, conform aprecierii medicului specialist și a comisiei teritoriale de specialitate. Totodată, ministerul asigură și costurile controalelor medicale periodice pentru pacienții care au beneficiat de finanțarea tratamentelor din bugetul Ministerului Sănătății.
In cazuri excepţionale impuse de natura şi gravitatea bolii, pentru pacienții adulți cu afecțiuni foarte grave, care sunt dependenți de prezența unui însoțitor, comisiile de specialitate teritoriale pot recomanda ca aceștia să se deplaseze în străinătate cu însoţitor, iar suma necesară pentru cazare și transport pentru persoana însoțitoare va fi asigurată din bugetul Ministerului Sănătății, aprobat anual și trimestrial cu această destinație.
Pentru pacienții cu vârstă cuprinsă între 0 și 18 ani, prezența unui însoțitor este obligatorie. Anterior, aceste costuri erau suportate de însoțitor, cu excepţia cazurilor în care bolnavul avea vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani.
„Pacienții cu arsuri severe, care au fost transferați în stare critică în străinătate, necesită ulterior tratamente de recuperare medicală, precum și dispozitive medicale absolut necesare procesului de recuperare. Prin aceste modificări, am introdus această categorie de pacienți în ordin și putem astfel să le asigurăm costurile pentru aceste tratamente și pentru echipamentele necesare, precum îmbrăcăminte compresivă, măști de silicon, folii și geluri de silicon, care până acum nu puteau fi decontate de Ministerul Sănătății”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.