You are currently viewing MINISTERUL SANATATII: Vaccinarea anti-COVID se va face doar la medicii de familie, de la 1 iulie

MINISTERUL SANATATII: Vaccinarea anti-COVID se va face doar la medicii de familie, de la 1 iulie

  • Post category:Sanatate

Ministerul Sănătății a anunțat ca începând cu 1 iulie vaccinarea anti-COVID se va face doar în cabinetele medicilor de familie.
„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocaţie de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziţionează de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităţilor publice locale”.
Medicii de familie şi medicii din ambulatoriu pot acorda în continuare consultaţii medicale la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic.
Terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi şi logopezi se pot acorda în continuare la distanţă. Consultaţiile la distanţă se validează fără a fi necesară utilizarea cardului de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.
Investigațiile din ambulatoriu necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă au fost epuizate fondurile de la casele de sănătate. Sumele pentru decontarea acestor servicii se suplimentează prin acte adiționale.
Acest lucru este valabil și pentru pacienții care suferă de insuficiență renală cronică.