O singură doză de vaccin Johnson & Johnson este deosebit de eficientă în prevenirea unei forme severe de Covid sau a morții din cauza variantelor Delta și Beta.
Un studiu efectuat în lumea reală, nu in laborator, cu privire la eficacitatea vaccinului împotriva variantei Delta, una extrem de contagioasă a virusului care se extinde în Statele Unite și în mare parte din lume, inclusiv în Europa. Ministrul Sănătății din Africa de Sud a raportat rezultate preliminare vineri în cadrul unei conferințe de presă.
În cadrul studiului, numit Sisonke, cercetătorii au evaluat o doză de vaccin Johnson & Johnson la aproape 500.000 de lucrători din domeniul sănătății, care prezintă un risc crescut la Covid-19.
In ceea ce privește varianta Delta, vaccinul Johnson & Johnson are o eficacitate de până la 95% împotriva decesului și de până la 71% împotriva spitalizării, au raportat cercetătorii.
Studiul s-a desfășurat anul acesta din februarie până în mai.
„Credem că acest vaccin face ceea ce a fost conceput să facă, respectiv să oprească oamenii din a ajunge la spital și să îi oprească din a ajunge la ATI și să moară.
Acest studiu a fost realizat ca un studiu de eficacitate în lumea reală într-unul dintre cele mai provocatoare medii epidemiologice.” , a spus dr. Linda-Gail Bekker, co-lider al studiului și director al Desmond Tutu H.I.V. Centre la Universitatea din Cape Town.