You are currently viewing FSLI: „Testarea salivei elevilor în școli reprezintă un risc ridicat de infectare!”

FSLI: „Testarea salivei elevilor în școli reprezintă un risc ridicat de infectare!”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a lansat o petiție adresată profesorilor, prin care cere ca testarea elevilor cu teste antigen din salivă să fie făcută de părinți.
Sindicaliștii susțin că testarea în școli nu se va putea face într-un timp scurt, ținând cont de numărul mare de elevi dintr-o clasă și de nivelul unității de învățământ, astfel că va afecta procesul de predare, iar angajații din învățământ nu beneficiază de echipamentele de protecție necesare pentru evitarea infectării.
Colectarea testelor folosite trebuie să se facă în condiții de siguranță, lucru care nu se poate realiza la nivelul scolii, acestea nu sunt unități sanitare și nu există încheiate contracte cu firme specializate în colectarea deșeurilor medicale cu potențial infecțios.
„Testarea tuturor elevilor în sala de clasă va crește riscul infectării acestora, dar și a salariatului care este responsabil de testare, având în vedere, atât numărul de elevi, prezenți concomitent în sala de clasă, dar și dimensiunile acestora; astfel, scopul prevenției nu va fi atins, ci, din contră, se creează premise pentru transmitere între elevi.
Pentru aceste considerente, vă solicităm să dispuneți modificarea Instrucțiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ, astfel încât aceste teste să fie realizate de părinți”, mai transmite FSLI in petiția ce va fi trimisă Ministerului Sănătății.