Comisia Europeană cere Consiliului să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, Bulgariei și Croației la Schengen. Viitorul Schengen trebuie să fie marcat de extinderea către statele membre ale UE care nu fac încă parte din spațiul Schengen, întrucât este ”o așteptare legitimă” și ”o obligație legală pentru acele țări evaluate ca fiind pregătite pentru aderare”, arată noua strategie Schengen a Comisiei Europene.
”Strategia solicită Consiliului să decidă asupra ridicării controalelor pentru Bulgaria, România și Croația și să le integreze în spațiul Schengen. Bulgaria și România au finalizat cu succes evaluarea necesară în 2010 și 2011. În ceea ce privește Croația, Comisia a confirmat în octombrie 2019 că Croația a luat măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile ”
În acest moment spațiul Schengen este compus din toate țările UE, cu excepția Bulgariei, României, Croației, Ciprului și Irlandei. De asemenea, include patru țări din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.
„Sistemele IT de ultimă generație vor îmbunătăți gestionarea frontierelor externe, în timp ce cooperarea polițienească îmbunătățită și gestionarea comună a migrației vor contribui la consolidarea spațiului Schengen fără controale la frontieră. Strategia de astăzi va încuraja încrederea și guvernanța pentru a ne permite să anticipăm, să ne pregătim și să reacționăm mai bine și mă angajez să mă asigur că toate statele membre joacă rolul lor. ”, a spus Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne.