Vintilă Brătianu: ,,Toţi au sperat mult de la despăgubirile de primit şi că azi văzând – cei mari îndeosebi – că nu vor lua tot ce sperau, ca corbii se reped să ia de la vecin şi cu atât mai mult cu cât cred că pe cei mici îi vor putea jefui mai lesne… Fiecare caută să-şi tragă spuza pe turta lui… Politiceşte nu ne dau niciun ajutor… Iar materialiceşte ne jefuiesc”.

În contextul pregătirii Conferinţei de la Paris din ianuarie 1925 a miniştrilor de Finanţe ai statelor aliate, care urmau să abordeze problema reglementării reparaţiilor de război datorate de Germania, Vintilă Brătianu, ministrul de Finanţe, a trimis o scrisoare lui Nicolae Titulescu, ambasador în Marea Britanie, prin care atrage atenţia asupra intereselor marilor puteri în ceea ce priveşte repartizarea acestora.
,,Iubite Lordule,
Iată o scrisoare ce ţi-era destinată încă demult, dar treburile curente şi îndeosebi bugetele m-au absorbit în timpul din urmă…
Dacă, cum mi-ai telegrafiat, ne vom întâlni la 4 ianuarie la Paris, vom putea mai pe lung să reluăm conversaţiile noastre întrerupte la Geneva…
Atât din scrisoarea d-tale trimisă în ziua de Sfântului Nicolae asupra atmosferei găsită acolo, cât şi din toate câte mi le-ai comunicat cu prilejul discuţiei Relief Bonds din Londra, dar şi din tot ce resimţim pe aici, fie direct, fie prin Afacerile Străine, atmosfera ce vom găsi la Paris împrejurul Conferinţei nu va fi din cele mai plăcute…
Cauza şi pentru noi şi cred şi pentru ceilalţi, judecând după conflictele ce nasc la fiecare moment în timpurile din urmă, este că am ajuns la un punct critic al chestiunii aplicării tratatelor, că toţi au sperat mult de la despăgubirile de primit şi că azi văzând – cei mari îndeosebi – că nu vor lua tot ce sperau, ca corbii se reped să ia de la vecin şi cu atât mai mult cu cât cred că pe cei mici îi vor putea jefui mai lesne. De aici conflictul între Anglia şi Statele Unite, învoirea ce caută francezii să facă cu acestea pentru a trage pe ceilalţi pe sfoară, frecăturile dintre Belgia şi Franţa, atitudinea ciudată a Italiei etc.
De ce, deci, să ne mirăm că corbii cei mari nu vor azi să jefuiască sau cel puţin să şantajeze (vezi ultima notă engleză) pe cei ce îi cred că se vor supune şi intimida de toate cuvintele lor mai tari pentru ca la urma urmelor conflictul să se termine printr-o încasare mai mare în favoarea lor.
Şi cum Conferinţa de la Paris este şi o pregătire pentru această răfuială generală… fiecare caută să-şi tragă spuza pe turta lui…
Am făcut dosare şi pregătit memorii pe toate chestiunile de care ai auzit vorbind şi vei mai auzi vorbind în Capitala Franţei. Şi din acest studiu retrospectiv ies iarăşi cu convingerea adâncă că ne putem, după câte le-am făcut noi singuri, prin noi înşine, sui pe gard şi noi să-i terfelim, căci prea şi-au bătut joc de de noi…
Nu zic că avem interes noi să ridicăm greutăţi noi şi să nu rezolvăm înainte cum am făcut-o de câţiva ani încoace toate aceste rămăşiţe de război, dar putem ţine capul sus şi în realitate să nu cedăm decât acolo unde este de drept.
Politiceşte nu ne dau niciun ajutor (ştii ce a fost cu împrumutul de 100 mil fr. În Franţa, acum în urmă cu flota sovietică). Până ieri ne ţineau pe loc să nu cumva să tratăm cu ruşii, azi, fiindcă am reluat relaţiile cu Sovietele, le dă acestor nebuni şi armele cu care să ne atace. Neîngrijindu-se să ne ajute în armarea noastră, cedându-ne câteva submarine etc.
Iar materialiceşte ne jefuiesc.
Te voi speria probabil cu această notă pe care o vei găsi – mai cu seamă ca un diplomat mai încercat ca mine – prea belicoasă. Nu, fii liniştit, nu vin să mă războiesc, dar să mă apăr, când judecând după atmosfera ce prevăd, vor dori să ne jefuiască prea mult şi în loc să ne ajute – mi-am cam luat nădejdea -, ne-ar pune în neputinţa de a trări chiar prin noi înşine”.
În final, în cadrul conferinţei miniştrii de Finanţe avea să decidă, la 8 ianuarie 1925 să mărească cota ce revenea României din raparaţiile germane cu 0,1% (adică 1,1 % în loc de 1%).

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu