You are currently viewing ALEGERI LOCALE: COMUNICAT DE PRESĂ AL IPJ DÂMBOVIȚA

ALEGERI LOCALE: COMUNICAT DE PRESĂ AL IPJ DÂMBOVIȚA

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Pe raza județului Dâmbovița, procesul electoral se desfășoară în condiții normale și nu au fost semnalate probleme deosebite, structurile teritoriale din cadrul M.A.I fiind prezente în teren pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și facilitarea procesului electoral.

În acest sens, au fost instituite un număr de 32 de zone de risc, în care efectivele au fost suplimentate.

Totodată, efectivele noastre sunt sprijinite și de polițiști din cadrul Inspectoratului general al Poliției Române.

Au fost înregistrate 23 de sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral și 37 de semnalări prin Sistemul Informatic de Monitorizare a prezentei la vot –SIMPV.

Toate sesizările și semnalările sunt verificate cu promptitudine. Până la acest moment, din totalul sesizărilor, 12 nu s-au confirmat, iar 4 sunt în curs de verificare.

Au fost constatate 2 fapte contravenționale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 2800 de lei.

Au fost întocmite 5 dosare penale , dintre care 3 pentru coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul penal și 2 pentru fraudă la vot, faptă prevăzută de articolul 387 din Codul penal.

Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale, turism electoral, coruperea alegătorilor.

Permiteți-mi să vă prezint și exemple:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, faptă prevăzută de art. 387 din Codul Penal. Din verificări a reieșit că o femeie s-ar fi prezentat la o secție de votare de pe raza localității I.L. Caragiale, deși nu ar fi avut stabilit domiciliul/reședința în România.

De asemenea, au fost înregistrate mai multe sesizări privind transportul alegătorilor la secțiile de votare, toate fiind de urgență verificate. Vă reamintesc că pentru prevenirea acestor fapte, polițiștii de la rutieră organizează filtre pe raza întregului județ.

Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pe toată perioada desfășurării procesului electoral, pentru a verifica punctual, cu celeritate, orice sesizare privind încălcarea legii și pentru a stabili existența aspectelor semnalate. Acolo unde situația o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE IPJ DÂMBOVIȚA