You are currently viewing IPJ DÂMBOVIȚA: Trei bărbați cercetați penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

IPJ DÂMBOVIȚA: Trei bărbați cercetați penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

La data de 9 septembrie polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au oprit în trafic, pentru control, pe drumul comunal 121, pe raza localității Voinești, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că cel în cauză are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Un alt bărbat de 35 de ani, din localitatea Crângurile, a fost depistat de polițiștii de la Serviciul Rutier în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Găești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare era peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat, pe raza localității Boteni, un bărbat de 49 de ani, din Conțești, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.