Chiar dacă nu aveau în atribuții, conform legii, polițiștii erau trimiși să anunțe persoanele bolnave sau suspecte de COVID-19 sa stea în carantină sau în izolare. Conform legii carantinării, ei doar verifică și dau amenzi dacă se încălcă regulile.
Potrivit aceleași legi, polițiștii asigură măsuri de ordine publică în localurile unde se află persoane izolate sau carantinate, în cazul în care nu sunt suficienți polițiști locali.
Este ilegal ca polițiștii să meargă la fiecare bolnav sau suspect de COVID-19 și să-i ducă acele decizii emise de Direcția de Sănătate Publică.
Aceste documente în original, trebuie să ajungă la bolnav aduse de DSP, asa cum este prevazut in legea carantinarii.
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au venit cu lămuriri: „Angajații Direcțiilor de Sănătate Publică sunt cei care trebuie să aducă documentele prin care sunt impuse măsuri restrictive în cazul în care persoana a fost depistat cu COVID-19”.
Gabriel Gîrniță, liderul Sindicatului Democratic al Polițiștilor, spune că:”în unele județe ale țării, reprezentanții DSP trimit documentele către Inspectoratele de Poliție invocând lipsa personalului. Mii de polițiști din toată țara, au fost expuși riscului de a se infecta cu SARS-COV2, după ce au fost trimiși de șefii lor să facă misiuni de curierat, fără ca măcar să le fie asigurate echipamente de protecție corespunzătoare.”
Lamuririle aduse de IGPR sunt menite să linisteasca revolta mocnită din inspectoratele judetene de politie, unde politistii reclamă de mai mult timp că sunt trimiși abuziv în locul lucrătorilor DSP.