You are currently viewing POMPIERII: ATENȚIE la sistemele de încălzire!

POMPIERII: ATENȚIE la sistemele de încălzire!

ATENȚIE la sistemele de încălzire!
Nici nu am intrat ”oficial” în sezonul rece și problemele au început să apară. Este cunoscut faptul că, în perioada sezonului rece, crește numărul incendiilor la locuințele și gospodăriile populației, marea majoritate produse din cauza utilizării necorespunzătoare a sistemelor de încălzire locală (sobe și coșuri de fum) și a instalațiilor electrice.
Numai ieri, 29 octombrie 2020, pompierii de la Detașamentul Târgoviște au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la locuințe din cauza sistemelor de încălzire locală utilizate necorespunzător, iar pompierii de la Detașamentul Moreni la un incendiu de casă provocat de un conductor electric improvizat.
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, care pot avea consecințe deosebit de grave, prin pierderea de vieți omenești și pagube materiale importante, ISU „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
– Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat;
– Asiguraţi verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul;
– NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului;
– NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
– NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
– NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă;
– Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
– NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată;
– NU utilizaţi instalaţii de alimentare cu gaze (conducte, robinete, arzătoare etc.) şi consumatori alimentaţi cu gaze (maşini de gătit, centrale termice, sobe etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizaţi numai consumatori omologaţi;
– NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
– NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
– Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
– NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.
„PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE – ISU ”BASARAB I” DÂMBOVIȚA