You are currently viewing SĂNĂTATE: Societatea comercială Arctic donează ventilatoare pulmonare spitalelor dâmbovițene

SĂNĂTATE: Societatea comercială Arctic donează ventilatoare pulmonare spitalelor dâmbovițene

Compania Arctic donează ventilatoare mecanice spitalelor din judeţul Dâmboviţa, ca parte a campaniei de responsabilitate socială ”Arctic pentru sănătate”, având ca obiectiv sprijinirea echipelor medicale care luptă împotriva crizei generate de Coronavirus.
Ventilatoarele sunt concepute şi produse pentru unităţi de terapie intensivă şi reanimare, fiind fabricate în conformitate cu standardele internaţionale de siguranţă şi compatibilitate electromagnetică şi pot sprijini toate categoriile de pacienţi: femei, bărbaţi, copii şi adulţi, având o importanţă vitală în tratamentul Covid-19.
Arctic a produs 5.000 de ventilatoare ATI, fără scop lucrativ, pentru a răspunde cererii interne şi internaţionale.
În baza colaborării cu Crucea Roşie Română şi cu Federaţia Solidaritatea Sanitară din România, compania a donat peste 1.300 de electrocasnice, contribuind la dotarea a peste 90 de spitale şi servicii de ambulanţă cu produse necesare personalului medical şi pacienţilor.