You are currently viewing BUCEGI: A început elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru stațiunea Padina-Peștera

BUCEGI: A început elaborarea Planului Urbanistic Zonal pentru stațiunea Padina-Peștera

  • Post category:BUCEGI

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat semnarea contractului de întocmire a Planului Urbanistic Zonal( PUZ) pentru Stațiunea Turistică Peștera-Padina.
„Este o etapă extrem de importantă pentru proiectul nostru din munte, mai ales că, prin acest PUZ, se vor stabili funcțiunile stațiunii, modul de ocupare a terenului, regimul de înălțime al clădirilor ce vor fi construite, precum și aspectul arhitectural al acestora.
Vreau neapărat ca prin acest document, pe lângă aspectele sale care țin de modul efectiv de construire în perimetrul stațiunii, să valorificăm la maximum patrimoniul natural din zonă și să primeze protejarea mediului înconjurător din Munții Bucegi”, a precizat Corneliu Ștefan.
Până la finele acestui an, se va elabora documentația necesară, care ulterior va fi trimisă spre avizare Academiei Române, Ministerului Dezvoltării, Administrației Parcului Natural Bucegi, Agenției pentru Protecția Mediului, Apelor Române, Direcției de Sănătate Publică și operatorilor de rețele și utilități.