Valentin Calcan, președintele Asociației Turistice Peștera Padina, arunca mănușa provocării către oamenii cu experiență în sporturile de iarnă și lucrul cu cei mici, din județul Dâmbovița, propunându-le înființarea unui Școli de Schi Județene pentru copii.
„Asta înseamnă să-ți pese de viitorul copiilor! Să le oferi o Școală de Ski!
Să le oferi șansa la o viață sănătoasă.
Și dacă tot spunem că avem o Stațiune Turistică la Peștera-Padina, dacă tot spunem că avem Vârful Omu, Babele și Sfinxul în Moroeni-Dâmbovița, poate că ar trebui și noi să oferim o astfel de șansă copiilor noștri.
Eu nu am avut norocul prichindeilor din imagini, eu am făcut prima coborâre , cu muuuultă transpirație, nu la 3-5 ani ci la … 35 de ani.
Dar, hai să dăm o șansă celor care acum sunt la școală în Moroeni, Pietroșița sau Runcu ori Fieni sau Târgoviște. De ce nu, poate și celor din Conțești sau Corbii Mari!
Avem munte, avem zăpadă și avem mulți oameni deosebiți, instructori de schi performanți pentru multe generații de copii.
Lansez o invitație: Deaconescu Stefan, Doru Deaconescu, Sorin Constantin, Dan Suditu & Team, hai să facem o Școală de Ski pentru copii.
Una adevărată, la Peștera.
Numele-l propun eu : Club BuBu !
Proiectul pentru amenajarea primei pârtii de schi începători și săniuș, pârtie situată mai sus de Telecabina Peștera pe un teren de 60.000 mp este în avizare așa că, primul pas a fost deja făcut.
Cum ar fi să trăim satisfacția unei competiții de ski alpin câștigată de un copil ce a pus clăparii prima dată la Club BuBu ? ”, a postat pe o Facebook Valentin Calcan.