Scopul principal al publicației noastre, CHINDIA MEDIA, este de a proteja și de a aduce în atenția cititorilor și a comunităților, reperele istoriei naționale și locale.
Astfel, am demarat o campanie de presă legată de monumentele istorice ale județului nostru, unele dintre ele fiind căzute în uitare.
Primul obiectiv îl reprezintă Monumentul Eroilor de la Finta, județul Dâmbovița, ridicat la 26 octombrie 1933, pe locul în care s-au desfășurat în zilele de 22-23 noiembrie 1916, marile încleștări de la Finta Mare dintre trupele române comandate de colonelul Marcel Olteanu, aflate în retragere, și cele austro-germane, constituite din Divizia Corpului Alpin (Brigada 1 Vânători), comandată de generalul maior von Tutschek și Diviziile 216 Infanterie și Divizia 73 Infanterie Austro-Ungară, comandate de general maior Vetter și respectiv feldmareșalul lt. Baron von Goinginger.
Monumentul se află la 2 km nord de satul Finta, pe drumul nepietruit ce merge spre Ploiești, în locul numit „Bulumaci”, „la al 5-lea tufan” (astăzi mai există unul singur).
În data de 11 septembrie 2021 ne-am deplasat la amplasamentul monumentului, unde am constatat că natura își intrase în drepturi și acoperise cu vegetație deasă atât cimitirul cât și monumentul.
Precizăm că perimetrul monumentului a mai fost curățat în urmă cu 4 ani de către Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Dâmbovița Mihai Viteazul, cu sprijinul Primăriei Finta.
Acum, ca urmare a acoperirii cu vegetație bogată, monumentul nu mai este vizibil sub nicio formă, chiar și de foarte aproape.

Împreună cu directorul publicației noastre, prof.dr. Cornel Mărculescu, ne-am croit efectiv drum prin hățișurile vegetației, tăind mărăcinișul pentru a intra în perimetrul monumentului.
Aici, am descoperit că toată suprafața cimitirului, împreună cu monumentul, este acoperită cu vegetație deasă, cu înălțimi de peste doi metri.
Trebuie menționat faptul că, cimitirul a fost organizat de către germani exact în locul în care s-au purtat luptele între cele două armate, având o lungime de 60 de metri și o lățime de 50 de metri, însă, nu se mai cunoaște cu exactitate locația mormintelor celor 428 de militari, crucile dispărând în timp, iar o parte dintre eroii români căzuți în această luptă se găsesc înmormântați în cimitirele din comunele învecinate: Dobra (19), Gheboaia (2), Cojasca (27), Cornești (26).
De asemenea, monumentul l-am găsit degradat foarte mult, suprafața acestuia fiind acoperită cu mușchi de piatră ce a distrus în mare parte inscripția, iar ploaia, zăpada și înghețul au crăpat atât soclul cât și corpul central, fiind căzute bucăți din el.
Ca urmare a celor constatate, am luat legătura cu dl. Oprea Florentin, primarul comunei Finta, căruia i-am adus la cunoștință starea monumentului din localitate.
Am fost foarte plăcut surprinși de faptul că domnul primar nu doar ne-a ascultat cu atenție, ci ne-a adus la cunoștință că în urma articolului nostru publicat în data de 23 noiembrie 2020 sub titlul 22-23 noiembrie 1916 – Bătălia de la Finta, file de epopee dâmbovițeană, a propus în ședință de Consiliu Local al comunei Finta, alocarea unui buget pentru întreținerea monumentului, buget ce a fost aprobat.
Astfel, constatăm cu bucurie că există edili ai comunităților locale cărora le pasă de istoria și rădăcinile comunităților pe cale le conduc, iar monumentele eroilor din localitățile lor nu „învie” în atenția lor doar de Ziua Eroilor.
În urma discuțiilor purtate cu dl. primar Oprea Florentin, s-a stabilit ca săptămâna viitoare să se intervină pentru îndepărtarea mărăcinișului ce acoperă perimetrul monumentului, iar noi, CHINDIA MEDIA, l-am asigurat de sprijinul nostru în găsirea unui specialist restaurator autorizat care să execute lucrările de reparare/restaurare a monumentului.
Vom participa fizic la aceste lucrări și vom oferi tot sprijinul necesar pentru aducerea la lumină a acestei importante file de istorie locală și națională.
Vă vom ține la curent cu toată evoluția acestei acțiuni și mulțumim încă o dată edilului Oprea Florentin și factorilor de decizie din Primăria Comunei Finta, pentru deschiderea arătată și sprijinul acordat.
Va urma.
Prof. Petre Cristin








