You are currently viewing DE LA CITITORI : „AVICOLA GARAJE” DIN MICRORAIONUL 4

DE LA CITITORI : „AVICOLA GARAJE” DIN MICRORAIONUL 4

Chindiamedia.ro a primit, de la cititorii săi, o sesizare însoțită de fotografii, sesizare ce ne-a fost cerut să o publicam.
„Bună seara, suntem un grup de locatari ai scării D a blocului 23 de pe strada Radu Popescu, din Târgoviște și vrem să vă cerem ajutorul în rezolvarea unei probleme.
Problema o avem cu unul din locatarii acestei scări, locatar care are în spatele blocului, în zona de garaje, o crescătorie de păsări,” Avicola Garaje”, cum o denumim noi.
A inceput acum câțiva ani cu niște prepelițe într-un garaj, ulterior a dezvoltat „ferma” trecând și la găini.
Acum, are 3 garaje și o construcție improvizată pe țevile de termoficare, rămase netăiate, la 10 metri de bloc.
Actualmente, Avicola Garaje a ajuns la un număr de peste 100 de păsări, din care, mai nou, vreo 30 le scoate și la păscut.
Nu ne deranjează că vecinul nostru are o pasiune pentru păsări, sau că vinde la colț de stradă ouă și păsări, dar ne face viața amară, miroase îngrozitor, mai ales vara, zgomotul pe care îl fac este foarte deranjant, iar din cauza mirosului nu putem deschide geamurile să aerisim.
Am încercat să vorbim cu dânsul, să-i explicăm, dar a susținut ca e teren privat și face ce vrea, ba chiar ca ar avea aprobare de la primărie, ceea ce nu credem, fiind mai mult ca sigur o minciună.
V-am scris eu în numele vecinilor și cu acordul lor, având rugămintea să aduceți la cunoștința autorităților aceasta problemă.
Vă mulțumim anticipat, D.C.”
Foto cititor:

Răspundem cititorilor că legislația interzice cresterea animalelor/păsărilor in zonele urbane, conform Ordinului Ministerului Sănătății, nr. 119/ 2014 privind normele de igienă și sănătate publică, care specifică clar:
„Art. 15
(1) In gospodariile unde nu sunt asigurate racordurile de apa curenta si canalizare printr-un sistem centralizat de distributie, adaposturile pentru cresterea animalelor in curtile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete in total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) si cel mult 50 de pasari se amplaseaza la cel putin 10 m de cea mai apropiata locuinta invecinata si se exploateaza astfel incat sa nu produca poluarea mediului si risc pentru sanatatea vecinilor, cu obligatia respectarii conditiilor de biosecuritate.
(2) In gospodariile unde sunt asigurate racordurile la sistemul centralizat de apa curenta si canalizare, adaposturile de animale de cel mult doua capete cabaline, 5 capete bovine, 15 ovine sau caprine, 5 capete porcine si cel mult 50 de pasari se amplaseaza la cel putin 10 m de cea mai apropiata locuinta invecinata si se exploateaza astfel incat sa nu produca poluarea mediului si risc pentru sanatatea vecinilor, cu obligatia respectarii conditiilor de biosecuritate.”
De asemenea, ne-am interesat, Primăria Municipiului Târgoviște nu a emis o autorizație pentru acele activități.
Suntem siguri că autoritățile se vor sesiza și vor lua măsurile necesare pentru stoparea necazurilor acestor locuitori ai municipiului Târgoviște.
Adresa de mail și numărul de telefon/whatsup rămân în continuare la dispoziția cititorilor și sunt afișate pe pagina ziarului nostru.
Asigurăm cititorii de respectarea dorinței anonimatului, atunci cand specifică acest lucru.