În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Povestiri culese din gura gradelor inferioare din Escadronul 4 și redactate în cuvintele lor

În anul 1917 luna iulie, pe când acest escadron era pe front la Oituz, plutonul 2 din acest escadron luând formație de luptă pe o vale, urcând pe o creastă de munte, înserase și pădurea fiind întunecoasă, domnul Comandant al Plutonului 2, locotenentul Iliescu, strigă să dăm drumul frontului spre dreapta și…Înainte, băieți! Ura la atac! Deodată au venit asupra noastră un vânt mare de gloanțe dușmane. În față erau trupe germane, și după puțin timp de înaintare prin gloanțele lor, văzând că înaintăm la atac fără frică de moarte, cele două mitraliere ce erau în fața noastră la un moment servanții le-au părăsit fugind înapoi, iar lângă ele au găsit doi soldați germani răniți, de gloanțele noastre. Mitralierele au fost transportate înapoi, iar noi cu plutonul am urmat înainte atacul până am ocupat și al doilea munte cota 789, unde ne-am întâlnit cu escadronul care înaintase și el acolo, și domnul căpitan Râmniceanu a spus să stăm puțin în repaus, și ne-am ales poziție bună pentru noi, puțin mai ănapoi, fiindcă cea dintâi nu era bună pentru noi. După puțin repaus am înaintat iarăși cu escadronul la atac și apropiindu-ne de tranșeele lor am găsit un post de grenadieri care în timpul înaintării noastre, acești grenadieri aruncau cu grenade în noi, iar când am ajuns la ei, tot acest post a fost împușcat împreună cu comandantul lor, adică 10 oameni și un căpitan. În acea poziție am rămas până în ziua de 6 august 1917 când inamicul a început bombardamentul.

În anul 1919 luna aprilie, pe când escadronul era pe front la Farcaș, și bolșevicii unguri se aflau la Bârsăul de Jos, aceștia nu ne lăsau în pace, ei se vedeau că sunt proști, dar tot mai dădeau câte un foc de armă asupra noastră, până când le-am aflat forțele și în zorii zilei de 16 aprilie 1919, am dat atacul peste ei, iar ostașii noștri înaintau la atac fără frică de moarte, știind că distrage o liftă păgână care a asuprit frații noștri aproape 1000 de ani. Frumos lucru a fost în comuna Bârsăul de Jos când am fost primiți de populație cu flori de bucurie că i-am scăpat de bolșevici. Nerușinata liftă ca să fugă mai iute a lăsat pâinea în cuptor și tot felul de munițiuni de războiu cum ar fi: mitraliere, arme, lăzi cu cartușe, grenade, rachete, bucătării de campanie, trăsuri și cai de coloană. La ieșirea din satul Bârsăul de Jos, un militar secui care trăgea cu mitraliera în noi, ca să fugă mai de grabă să nu fie prins a lăsat mitraliera cu banda în ea, și imediat acea mitralieră ce avea direcția înainte spre noi, acum tot focul îl varsă în secuiul nerușinat. Tot astfel și cu înaintarea noastră la Budapesta, pretutindeni au fost primiți de populație cu flori, numindu-ne trupe eliberatoare.

Comandantul Escadronului IV, sublocotenent Traian Lecca

Note de Războiu

În ziua de 16 aprilie 1919, pe când Regimentul 5 Roșiori se găsea în luptă cu trupele bolșevice ungare în localitatea Bârsăul de Jos, pe linia de demarcație care separau trupele ungare de trupele românești. Sergentul Marin Untaru, care conducea piesa a III-a din Secția 2-a Mitraliere, după ce a tras un număr de peste 7000 cartușe cu mitraliera, piesa defectându-se a format un lanț de trăgători din servanți, pentru apărarea poziției și mitralierei. Văzând că inamicul înaintează la atac, și fiind mult mai numeros, a îngropat piesa și a pornit la atac cu baioneta în fruntea trăgătorilor săi, căzând mort, ciuruit de gloanțele mitralierelor inamice. Pentru acest act de deosebit curaj și devotament pentru țară și neamul românesc, și ca răsplată pentru acest suflet mare de ostaș, Secția a II-a mitraliere din Grupul de Mitraliere al Regimentului 5 Roșiori a fost numită prin Ordin de Zi nr. 47, din 21 mai 1919, Secția a II-a Mitralieră SERGENT MARIN UNTARU.

Copie Ordin de Zi nr. 47 din 21 mai 1919

Având în vedere ordinul Brigăzii III Roșiori no. 369 din 20 Maiu 1919, prin care dl. Comandant al Brigăzii a aprobat ca Secția a II-a Mitralieră să poarte cu începere de la 16 aprilie 1919 numele de „Secția a II-a Mitralieră Sergent Marin Untaru”, în memoria numitului sergent, care în ziua de 16 aprilie 1919 în luptele din satul Bârsău de Jos de pe linia de demarcație la Farcaș, sergentul Marin Untaru ce conducea piesa a III-a din Secția 2, după ce a tras un număr de peste 7000 de cartușe, piesa defectându-se a format un lanț de trăgători pentru apărarea poziției și a mitralierei. Văzând că inamicul înaintează la atac, și fiind aproape de pluton, a îngropat piesa și a pornit la atac cu baioneta în fruntea trăgătorilor săi, căzând mort ciuruit de gloanțele mitralierei dușmane, totuși a pus pe fugă pe inamic. Pentru acest actu de deosebit curaj și devotament pentru țară și neamul românesc și ca răsplată pentru acest mare suflet de ostaș, a cărei memorie trebuie să rămână în Secția a II-a Mitralieră ca un imbold pentru mitralieriștii ce vor servi în această piesă. Secția a II-a Mitralieră și Grupul de Mitraliere al Regimentului 5 Roșiori va purta cu începere de la 16 aprilie 1919 numele de: SECȚIA a II-a MITRALIERĂ SERGENT MARIN UNTARU.

Locotenent colonel Dumitru Poenăreanu

Sursa: Arhivele Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major

Prof.dr. Cornel Mărculescu