Carol al II-lea primeşte pe generalii Constantin Ilasievici, comandantul Grupului de armate nr. 1, şi Florea Ţenescu, şeful Marelui Stat Major, pentru ,,ideea primului de a retrage trupele de pe frontiera cu U.R.S.S. şi de a organiza rezistenţa pe malul Bahluiului, deci abandonarea anticipată a nordului Moldovei”.
,,M-am opus absolut – continuă regele -, chiar dacă această linie este cea mai bună de apărat; de punctul de vedere politic, această mişcare este o enormă greşeală politică, care, mai ales în momentul de faţă, ar produce o impresie deplorabilă şi va cauza o nemaipomenită panică”.
Înainte de a cere aprobarea suveranului, generalul Constantin Ilasievici informase deja pe generalul Iosif Iacobici despre hotărârea de a regrupa/retrage Armata 3 pe poziţia întărită Târgu Neamţ, Dealul Mare, Iaşi, unde trebuia oprită o eventuală pătrundere a trupelor sovietice, în situaţia în care acestea ar fi depăşit linia de demarcaţie stabilită.
Într-un asemenea context nu mai trebuie să mire pe nimeni de ce nu a fost apărată frontiera de pe Nistru şi nici ţinutul Herţa, aflat dincoace de linia de ,,frontieră” stabilită de I.V. Stalin.
Cu o asemenea mentalitate nu se poate apăra niciodată teritoriul naţional!
Pentru ,,acte grave de incapacitate”, generalul Constantin Ilasievici avea să fie trecut în retragere, la 9 septembrie 1940, de către Ion Antonescu (împreună cu alţi generali apropiaţi regelui Carol al II-lea).
În continuare, regele are o zi liniştită: ,,Mihăiţă s-a dus cu prietenii la Scrovişte, aşa încât am putut să iau masa singur cu Duduia, bucurie care nu mi s-a întâmplat de multă vreme. După masă ne-am dus şi noi la Scrovişte, unde am petrecut o după-amiază liniştită şi plăcută, la aer curat. Seara, copiii la masă şi pe urmă un foarte amuzant film german, cu Hans Moser: Iubirea strict oprită”.
La Berlin, în timpul discuţiei cu Galeazzo Ciano, Adolf Hitler se referă şi la unele probleme care priveau România. După ce prezintă dorinţa lui Benito Mossolini de a ,,lichida” problema iugoslavă, Führer-ul precizează că ,,problema decisivă” nu era, în acel moment, controlul de către italieni a Mării Adriatice, ci ,,ce ţară se află în posesia Dardanelelor şi a oraşului Constantinopol”: ,,Dacă Italia va ataca Iugoslavia – a precizat în continuare –, Ungaria se va arunca imediat asupra României, deoarece atunci Ungaria nu va mai avea de ce să-i fie frică de vecina ei, Iugoslavia. În cazul unui atac al Ungariei împotriva României se vor pune în mişcare şi ruşii, vor trece Dunărea şi vor căuta să stabilească legătura cu Bulgaria. Casa regală a Bulgariei nu este prea sigură: în plus, în ţară există o puternică mişcare comunistă şi pan-slavă. În consecinţă, fără îndoială că ruşii se vor îndrepta spre Bizanţul lor istoric, spre Dardanele şi Constantinopol”.
Cu acelaşi prilej, Hitler a mai declarat că Germania era interesată în România, ,,în special datorită importurilor de petrol”: ,,Este adevărat că de când Franţa a fost cucerită, situaţia nu mai este atât de dificilă şi consumul de petrol a scăzut. Cu toate acestea, Germania ar fi lezată în cazul când România ar fi cucerită şi, în consecinţă, sondele petroliere ar trece dintr-o mână în alta sau ar fi distruse. Germania importă încă 148 000 de tone de petrol pe lună din România şi, probabil, şi Itallia ar fi interesată în acest sens”.
După ce a recunoscut că şi Italia ,,îşi suplineşte nevoile ei petroliere aproape în mod exclusiv din România”, ministrul de Externe italian s-a declarat convins de argumentele Führer-ului şi a căzut de acord că ,,afacerea iugoslavă poate fi amânată până la încheierea războiului cu Anglia”.
Pentru a-l linişti pe Benito Mussolini, Hitler a recunoscut că Marea Adriatică şi Marea Mediterană se aflau în sfera de interes italiană (Galeazzo Ciano recunoscuse sfera de interes germană în România şi Marea Neagră).
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
