E SOARELE-N ASFINȚIT

E soarele în asfințit,

Și-aștept să sune-a jale,

Un bucium, dincolo de deal,

Ca-n vremurile tale.

Să curgă-n vale apele,

Din lacrimi de fântână,

Să umple cerul iar de stele,

S-apară mândra Lună.

Să văd venind cosașii-n sat,

După o zi de coasă

Și turmele, câte-or mai fi,

Cum se întorc acasă.

Sub un salcâm să-mi mut privirea,

Să văd cum te așteaptă,

Cu dor nestins, sub sânul stâng,

O prea frumoasă fată.

Și mai apoi, pe înoptat,

Când satul amuțește,

Să văd și eu, cum între voi,

Iubirea se-ntețește.

Și să ascult în noaptea clară,

Cum cântă fluierul la stână,

Să mă cuprindă fericirea,

Pe visul meu să fiu stăpână!

Mă lași, poete, să visez

Ore întregi în noapte?

De vrei să-mi spui ceva, te-ascult,

Dar să-mi vorbești în șoapte.

Să nu sticăm nici o clipită,

Magia nopții …înstelată,

Legat-am cumpăna fântânii

Și clopotul să nu mai bată.

Și de pe cer am alungat,

Șiruri de nouri grei,

Să nu-și unească lacrima,

Cu cea din ochii mei.

DOR DE EMINESCU

Plânge teiul desfrunzit,

În Parcul Copoului,

Printre lacrimi căutând

Urmele poetului.

Plâng și plopii fără soț

Ies vecinii pe la porți,

Și scurtând cu ochii zarea,

Din rărunchi oftează toți.

Plânge steaua sus pe cer,

Lungă-i calea pân` la ea!

Doar poetul cu privirea

Când și când o măsura.

Plânge Veronica-n parc,

Încremenită statuie,

Așteptând pe-al ei poet

Vorbe dulci ca să îi spuie.

Plânge marea, plânge lacul,

Plânge codrul mai ales,

Le e dor de nu se poate,

De poetul ne-nțeles!

Flori Bungete