You are currently viewing EDITORIAL LITERAR: Flori Bungete – Păpușa

EDITORIAL LITERAR: Flori Bungete – Păpușa

  • Post category:Editorial

Nu cred să fi existat ori să existe pe lume, vreo fetiță care să nu-și dorească măcar o păpușă! Eu una, mi-am dorit să am multe, multe păpuși. Și aveam, de ce să nu recunosc, dar păpuși mici, ieftine, după cum își permiteau părinții să îmi cumpere. Multe dintre ele, erau cumpărate pe ouă, adunate pe furiș de prin cuibare, de la magazinul din sat, altele pe banii de pe sorcovit, la început de an, unele aduse de …Moșul, mai primeam și de la verișoarele mele, care treceau rând pe rând într-o altă etapă a vieții, lăsând în urmă copilăria, însă cum spuneam, multe dar mărunte.

Un timp, m-am mulțumit pe deplin cu ce aveam. Dar cum creșteam, au început să crească și pretențiile, așa că trecusem la o altă categorie de păpuși: mai mari, însă din materiale textile, numai cu capul din material plastic, mai accesibile la preț. Îmi aduc aminte că unele, aveau pe cap, nedetașabilă, o căciuliță cu un fel de moț înconvoiat, ca un clovn, altele aveau codițe…brune, blonde și roșcate…

Fiecare în parte avea un nume, multe dintre ele ,,botezate” în cadru organizat, pe pârloagă la Cantoneru, unde aveau loc diferite evenimente printre care nunți, botezuri și chiar înmormântări. Eram cea mai mică dintre verișoare și vecine, așa că eu alegeam numele, ele se ocupau de restul… Dar cum spuneam, proveneau din diferite surse, niciodată nu fusesem într-un magazin mare, la raionul de jucării până când… Nu știu exact câți ani aveam, dar oricum eram la grădiniță. Tatăl meu lucra la București, așa că uneori, în ziua de salariu, mă lua mama dis de dimineață frumos de mânuță, tăiam drumul pe poteca C.F.R.-iștilor, prin pădure până la calea ferată, ne urcam frumușel în primul tren, și la capitală, la cumpărături.

În acea zi…memorabilă, se nimerise ca tatăl meu să încaseze și ceva bănuți în plus, și cum ,,Dar din dar se face Rai”, pe la sfârșitul…banilor alocați pentru cumpărături, se gândește el, să-mi cumpere și mie o păpușă. De unde? De la magazinul ,,București”, etajul unu, cum urcai scările din dreapta intrării principale, acelea drepte, în capătul lor, imediat, tot pe dreapta. Era pentru prima dată când vedeam…Raiul jucăriilor! O mulțime de…tot felul de jucării. Raftul cu păpuși, era undeva drept în față. Acolo m-am oprit, ca hipnotizată, fără să scot un cuvânt. Am stat minute în șir privind la ele. Eram fascinată de frumusețea lor. Privind fix la una dintre păpuși, aud deodată vocea tatălui meu:

-Vreau și eu o păpușă…

-Eu vreau, pe aia!…zisei eu arătând cu degetul spre raft.

-Pe care? …întrebă vânzătoarea.

-Pe aia cu rochița albă cu trandafiri!…mă entuziasmai eu. Era pe la mijlocul raftului. Nu era nici cea mai mare, nici cea mai frumoasă, nici cea mai scumpă păpușă din magazin…dar avea ceva care mă atrăgea. Pe celelalte parcă nici nu le vedeam. Era toată din plastic, nu foarte mare, dar în comparație cu ce aveam eu, era enormă. Avea o rochiță de nailon, imprimată cu boboci de trandafiri roz, și ce era cel mai important, avea șosete albe și pantofiori. Vânzătoarea, convinsă că treaba e ca și rezolvată, s-a îndreptat spre raft. Tatăl meu, care văzuse prețul păpușii, îi spuse parcă vinovat:

-Nu o vrem pe aceea, dați-ne una la fel din cele din stânga. Era același model, dar mult mai mică. Și mult mai ieftină. La acea vreme, un leu făcea diferența între produse, dar opt lei! Era douăzeci și opt de lei cea mare, și douăzeci de lei, cea mică.

-Nu o vreau pe aia, am zis autoritară!

-Nu o vrei, nu o luăm, hai să megem! Ziseră ai mei părinți, la unison, de parcă și-ar fi repetat rolul. Și mă luară ei frumușel unul de o mână, altul de cealaltă, să facem cale-ntoarsă. Eu, nu și nu, țipete, urlete, împotriviri, ei aposrtofări și amenințări, până-n capătul scărilor. Acolo, probabil crezând că treaba e rezolvată, mi-au dat drumul la mâini, iar eu, mi-am dat drumul pe scări, rostogolindu-mă până la baza lor. Ce a urmat? În timp ce ei coborau scările, din două-n două trepte, în jurul meu se strânseseră câteva persoane, alarmate de ceea ce se întâmplase. Eram întreagă și nevătămată, dar din plâns nu mă opream, repetând într-una:

– Vreau păpușa, vreau păpușa! Era așa o adunătură de lume pestriță, fiecare cu păreri proprii, în funcție de stare, de vârstă, de concepții, de …multe altele încât, prinzându-mă eu despre ce este vorba, scena de la baza scării s-a derulat cam așa:

-Ce s-a întâmplat, ce a pățit fetița? a întrebat o doamnă.

-A alunecat pe scări, zise mama, vădit jenată de cele întâmplate.

-Vreau păpușa!….zbieram eu.

-Ce păpusă? …întrebă o altă doamnă curioasă.

-O păpușă, o lămuri tatăl, dar e scumpă.

-Luați-i dragă păpușa, vreți să se îmbolnăvească? Se lamenta o altă doamnă. Eu, auzind așa, răgneam și mai tare.

-Nu e bătută, dacă era a mea, nu mai făcea ea așa!…se băgase în vorbă și o …tanti, iar eu am tăcut chitic.

-Voi aștia de la țară, vă zgârciți la câțiva lei!…se auzi iar doamna binevoitoare, iar eu îmi dădu-i din nou drumul la gură .

-Păi noi n-avem doamnă bani să-i aruncăm pe păpuși, zise iar tanti. Ce fără păpuși nu se poate? Numai păpuși n-am avut eu…Ei, asta e bună! Și din nou liniște din partea mea. Mama săraca, prinsă la mijloc, nu zicea mai nimic, doar din când în când mă întreba:

-Te doare ceva? …la care eu răspundeam printre sughițuri:

-Nu, dar vreau păpușa….și ca prin magie, păpușa aceea minunată cu rochița cu trandafiri, șosete și pantofiori, care costa douăzeci și opt de lei, era lângă mine. Tatăl meu, de rușine, de milă ori din dragoste de părinte, a ,, călcat în gura lăcomiei”, s-a întors la raionul de jucării, a scos din buzunar ultimii bănuți și mi-a cumpărat păpușa. Ar putea cineva uita asta vreodată? Eu nu… de fapt nici nu pot și nici nu vreau. Sunt la vârsta la care amintirile mă năpădesc. Sunt la vârsta la care copilul din mine vrea să fie iubit, mângâiat, răsfățat, certat, apostrofat …și mai presus de toate, să se joace cu păpuși…

 

Flori Bungete