Poate intr-o zi ne revenim… pana atunci…
Un medic are arsuri pe mai mult de jumatate din corp. Cine este vinovatul? Cum s-a ajuns aici?
S-a vorbit ca sistemul nostru de sănătate este neperformant, că nu avem cu ce.
Nu se vorbeste însă de faptul ca mii de pacineti din țările străine vin să se trateze aici. Niciodata nu se vorbeste despre eforturile medicilor de a face față cu putinele mijloace avute la îndemână, să fie performanți. Nu se vorbește de sacrificiul acestora. Și atunci cand mai cedeaza unul din noi sau moare, presa tace. La fel si politicienii…
Suntem, atat eu cat si colegii mei din toata tara, acum de dimineața până seara și de seara până dimineața in prima linie.
Sunt români care spun că e de datoria lor, a medicilor, să facă asta, să ne vindece, să ne sfătuiască, în vreme ce noi avem obligația să stăm în casele noastre, de unde ne putem permite să facem pe vitejii.
Astfel încât, dacă românul s-a născut poet, își poate îngădui orice.
Am văzut, în aceste zile, medici epuizați, cu vocea tremurândă, cu lacrimi în ochi, nemâncați și triști. Ei nu au voie, însă, să fie triști ori să se plângă și nici să protesteze și nici să moară, numai ca să ne facă pe noi să trăim. Dar, din păcate, oameni fiind, mor câte unii dintre ei, îngrijindu-ne pe noi. Am vrea să le arătăm acum cât de mult îi prețuim și că nu putem să existăm fără ei.
Este cam târziu, după ce i-am beștelit și i-am certat, după ce i-am alungat și i-am acuzat de fel de fel de vini.
Ne-am cere scuze, dar vorbele potrivite nu vin și nu prea ne ajung, astfel încât suntem siliți să constatăm, ca momentul sublim a trecut.
A fost o vreme când trebuia să ne cuprindem „de acel farmec sfânt” și nu ne-am priceput să facem asta. Acum, că s-au dus „zăpezile de altădată” ne-am întoarce ca să ne scoatem pălăria, ca să ne plecăm sau măcar să nu mai hulim, să nu ne mai dăm mari.
Înainte de a judeca un medic, se cuvine să ne întrebăm ce am făcut noi pentru oameni, cât de vrednici am fost, câți arbori am sădit și câți semeni am salvat. Altminteri, poeți de pripas putem să fim cu toții.
Nu le trebuie medicilor nici bani, nici statui și nici laude.
Ei au jurat să ne vindece pe noi, după o regulă veche, venită de la Hipocrat.
Ei au datoria să-și dea viața pentru noi și o fac clipă de clipă.
Și, mai presus de toate, ne și iartă pentru răutățile noastre.

Sebastian Popescu