You are currently viewing EDITORIAL : DIN NOU IN DECEMBRIE!

EDITORIAL : DIN NOU IN DECEMBRIE!

  • Post category:general

Sărbătorim și comemorăm revoluția!
E moment de sărbătoare, sau mai mult de comemorare?
Au trecut 32 de ani de când ne-am căpătat libertatea. Libertate pe care nu prea am înțeles-o, și nu am știut să o exploatăm în folosul nostru, trecând dintr-o extremă în alta.
Când spun în folosul nostru, mă refer la toți românii, nu la aceia care au tras foloase pentru ei și grupurile din care făceau parte.
În acești ani am asistat la spectacole politice în care au jucat aceiași actori, cu roluri diferite, în funcție de “cerința și emoția momentului”. Au îmbrăcat haina social-democrației, liberalismului, creștin-democrației, naționalistă, conservatoare și alte invenții politice.
Majoritatea acestor actori nu au avut nimic în comun cu poporul român și cu nevoile lui. Acești actori slabi, ajunși pe o scenă importantă, au jucat doar rolul ipocriziei, strigând lozinci patriotarde și promițând, bunăstare, progres, educație, civilizație; lucruri care nu existau nici măcar în planurile lor. În toți acești ani s-au rotit între ei prin toate, așa zisele partide politice, în funcție de interese. De popor își aduc aminte doar în campaniile electorale, când plâng cu lacrimi de crocodil, de grija “țărișoarei” și a nevoilor alegătorilor.
După 32 de ani de “luptă în slujba poporului”, a acestor “politicieni/politruci”, vedem cu toții rezultatele “mărețe”. Principala masă electorală, ușor de manipulat, datorită sărăciei și a lipsei de informare corectă, trăiește în aceleași condiții ca în 1989; fără canalizare, apă curentă, educație, asistență sanitară, cu toalete în fundul curții. Agricultura a rămas în majoritate rudimentară, fără posibilitate de dezvoltare, iar industria este “sublimă”, dar nu prea există.
De ani de zile tot vorbim de aceste lucruri, dar nimic nu se schimbă.
Ce este de făcut?
Cum bine spune o vorbă din bătrâni, “peștele de la cap se împute”, trebuie să umblăm la cap, să vedem ce este putred acolo, să curățăm putregaiul, pentru a avea un cap sănătos, care să poată conduce și întreține un corp, la fel de sănătos.
Cred că a trecut timpul lozincilor și vorbelor frumoase, și a venit vremea faptelor și a muncii serioase, până nu cădem în prăpastia ce ne va înghiți pe toți, inclusiv pe acei “actori politici” care se cred nemuritori.
În situația actuală România are nevoie de o politică bazată pe realitatea socială și economică existentă. Este nevoie de un naționalism moderat, echilibrat, fără lozinci sforăitoare, fără spectacole de stradă, fără lupte împotriva unor dușmani închipuiți.
Să lăsam “agenturilii străine” în grija instituțiilor abilitate, iar noi să ne apucăm de muncă serioasă. Politicienii trebuie să înțeleagă că în ritmul ăsta de “dezvoltare”, cât de curând nu va mai avea cine să le plătească, munca “asiduă” din țară și din delegațiile de “succes” pentru țară.
Avem nevoie de un naționalism adaptat secolului 21 și contextului internațional.
Nu putem trăi în trecut, hrănindu-ne cu povești și legende.
Naționalism înseamnă să-ți iubești țara, fără a căuta dușmani imaginari în vest sau în est; fără a da vina, pentru neajunsurile noastre, pe diferite organizații internaționale.
Trebuie să promovăm o politică externă echilibrată, fără obediență, fără complexe de inferioritate, bazată pe principiul avantajului reciproc. Nu trebuie să negociem nici cu sabia, dar nici cu căciula în mână.
Trebuie să renunțam la ură, distrugere,
dezbinare, și să construim împreună.
Naționalismul trebuie să fie în inimă si în fapte, nu în lozinci și în spectacole electorale pentru imagine.
Să credem în Dumnezeu, dar nu este suficient să ne rugăm, fără alt efort, și totul va fi bine.
Și mai ales, să renunțăm la gândirea fatalistă, că nimic nu se mai poate.
Cât există viață, exista și speranță!

Col.(r) Paul Gheorghe Necula