Despre China nu poți să nu ai preconcepții. „Made în China” și „hello”,  sunt cele mai cunoscute cuvinte ale limbii engleze. Mai mult decât poți cuprinde cu mintea, asta aveam in cap. Țara mare, varietate, diferența nord – sud plus un vest ne-chinez. Aventura a început la București, la enorma ambasadă a Chinei. Te prezinți pe ușa din spate cu pașaport, bilete de avion și rezervări la cazare pe toată durata șederii. Eu nu am avut pe toată durata și m-au trimis înapoi să îmi fac. Am făcut ceva pe „booking” și ulterior am anulat. Zis și făcut, 240 de lei, un funcționar eficient și în 5 zile am viza în  pașaport pe 18 zile, exact cât am avut bilete de avion și rezervări. Am la dispoziție 3 luni să intru în China, după care expiră.

Mare cât China… are un miliard și o treime. Cifra impresionează dar să nu uităm că are și spațiu, 5000 km pe 5000  km, comparativ cu distanța de la București la Londra unde sunt 2500. Populația este relativ bine distribuită, lucrurile sunt făcute pe măsură. De exemplu, gările cu săli de 1 km pe 1 km. Shanghai recent a fost limitat de către guvernul central la 25 de milioane. Când s-a atins cifra, s-a schimbat politica, vizele de flotant sunt și mai greu de obținut, aproape că nu nu se mai dau permise de construcție. Una e să fi suprapopulat cu reguli, alta e să fi suprapoulat haotic. Am mers în China și Filipine în aceeași ieșire, sunt țări extrem de relevante la capitolul suprapopulare, dar nu există comparație.  Filipine e complet copleșită și paralizată de numărul prea mare de oameni, nu are infrastructură nici pentru o treime din câți sunt. În China nici o problemă,  a fost nevoie – au făcut. Parcă îți mai dă speranță când te gândești că vom ajunge la 10 miliarde.

Zborul Moscova – Hong Kong a ajuns deasupra Chinei când se crăpa de ziuă. Cerul perfect clar. Siberia și ea specială, cu cât ne îndepărtăm de Moscova, cu atât mai clară este senzația de zbor asupra unui pustiu. Zăpadă, munți, păduri, râuri. Nu cred că m-am uitat atât pe fereastra avionului în vreun zbor vreodată. Ajuns avionul deasupra Chinei, schimbare bruscă, contrast total. A început spectacolul. Oraș după oraș, enorme și pline de fabrici. Fabrici, fabrici, fabrici și pe lângă ele ceva blocuri. Situații unde două treimi din oraș era ocupat, doar  de fabrici și depozite, iar blocurile normale având nu 10 etaje ca la noi ci pe la 40-50. Am aterizat în Hong Kong fără să ating China propriu zisă, deși am văzut o sumă de chestii din China. În cele din urmă am ajuns la Guangzhou /Canton, care este al 4-lea oraș ca importanță după Beijing, Shanghai și Hong Kong.

Am aterizat și prima surpriză, una cu pistolul îndreptat spre mine înainte de imigrație. Nu „halt”, nu nimic, nici eu nu am ridicat mâinile. Era de fapt un pistol care măsura temperatura corpului. Mai merg 10 metri, la imigrație, unul cu șapcă de polițai cât roata de la motocicletă și ochelari groși. Îmi ia pașaportul, îl ridică în aer până lângă urechea mea și privește o jumătate  de minut când la poză, când la mine…. Scap și de asta, mai merg un pic și dau de unii cu niște furci. Furci ca furcile de fier de pe la țară, un pic mai mari și mai rotunde. Nu am avut tupeu să le fac poze și nici nu am mai văzut după aceeea. Erau furci folosite la controlul mulțimilor.

Am luat autobuzul spre hotel. Prima surpiză, nu merge google Maps. Nimic din ce are Google nu merge în China, Maps, search, Mail, Youtube… Înjuram Google, dar să vedeți ce rău este fără. Am coborat pe unde credeam eu că trebuie și am început căutarea. Două ore de învârtit prin zonă, nimeni nu știe engleza. Am găsit un McDonald’s, wi-fi nu merge dacă nu ai număr chinezesc de telefon. Am nimerit din întâmplare, hotelul ocupa etajele 29-30  într-un bloc enorm. Nici un semn inteligibil, totul în chineză, zeci de semne pe clădire toate la fel. Niciodată în nici o țară nu am avut probleme cu limba ca în China, nici pe aproape. Este combinația perfectă :

• Nu știu engleză sau altă limbă de circulație. Rar, foarte rar, când găsești unul să se descurce, Shanghai, Beijing fac excepție.
• Nu se preocupă de străini. Vechea poveste, au atâția turiști chinezi, clar că nu îi interesează prea mult străinii. De multe ori în supermarket sau fast food gen KFC, în centrul orașului, nu scrie un cuvânt în engleză pe produse sau pe panoul meniu.
• Limbile chineze sunt fonetice.  „Miau” este sunetul pisicii, dar mai înseamnă patru lucruri, în funcție de cât de lung este  „u”.
• Nu merge cu datul din mâini, mimatul, improvizatul. Nu se „traduce”, nu te înțeleg, nu vor să pară ciudați făcând gesturi, etc.

• 

Dacă cineva îmi spunea că chiar se poate ajunge să nu te înțelegi în restaurant, îl contraziceam. Dacă îmi mai și zicea că restaurantul e în centrul orașului și dintr-un lanț de calibru mondial credeam ca exagerează. Am ajuns să mananc ce nu voiam până și la McDonald’s din cauză ca nu puteam explica. Nici intre ei nu e prea simplu. Limbi sunt multe, dar două predomină, cantoneza din sud și mandarina în nord care, în teorie e limba  națională și ar trebui știută de toată lumea. Diferența dintre cantoneza și mandarina este atât de mare, încât nu se pot înțelege, mă uitam la un băiat cu părinții din Hong Kong cum nu putea să intrebe de unde pleacă autobuzul, pe o localnică vorbitoare de mandarină.

Am petrecut restul primei zile prin oraș. Guangzhou e impresionant. E exemplul perfect de oraș chinez reconstruit în ultimii 25 de ani. Mărimea lucrurilor, cât s-a construit, cum au dărâmat tot și au făcut din nou. Guangzhou, marele oraș din sud. Totdeauna în umbra Beijing-ului și Shanghai-ului. Am trăit în orașe secundare. Pe Guangzhou l-am ghicit imediat. Oraș ambițios și determinat să demonstreze ceva celor mari. Un Cluj sau Timișoara încercând să arate ceva Bucureștiului, păstrând proporțiile. Guangzhou, lumea muncitoare, mai discretă, mai cu picioarele pe pîmânt, curățenie, progres, am tot auzit în conversații înainte să ajung să vizitez.

Limba cantoneza, comerțul și faptul că se mănâncă pisici, câini și orice altceva era ce-mi venea în cap când zicea cineva Guangzhou. Dar e mai mult :

• Emigrația chineză, majoritatea chinezilor pe  care îi vezi prin Chinatown-urile lumii sunt proveniți din regiunea asta.
• mâncarea chinezească pe care o știm noi, tot de aici vine, s-a răspândit cu imigranții.
• stereotipul chinezului care muncește din greu în afacerea lui  și care umple sacul bob cu bob. Eu credeam că așa e toată China, dar între ei nu văd lucrurile așa, de exemplu cei din Beijing sunt văzuți ca cei mai leneși, palavragii și iubitori de alcool.
• pasiunea pentru comerț, comercializarea de produse chinezești din orice sat din Africa până în centrul Londrei. Deși mai sunt și alții cu pasiunea asta, între care și Shanghai, totuși, Guangzhou este considerat capul. Cel mai mare târg din lume, The Canton Fair, se ține aici.

Aeroport mare, nou, bine organizat. Viza luată la București corespunde, zero întrebări. Însă, la casa de schimb o mini surpriză. Comision fix 60 de yuani, adică vreo 9 euro indiferent de cât schimbi. Nu dau 9 euro să schimb 20 să am de autobus. Am bani în buzunar, sunt gata de luptă și începe lupta. Nimeni nu vorbește o limbă străină, nici măcar în aeroport. Până în centru, autobuzul express costă 3 euro.

Hotelul meu este, în centru dar centrul este enorm, cțt  Bucureștiul  plus ceva. În plus, google maps nu merge, iar de întrebat nu ai șanse. Cum îmi zicea un băiat chinez, trebuie să întrebi fete tinere, deoarece ele  învață bine limba engleză. Poate că învață, dar nu știu nimic din oraș. Acum m-am prins eu de ce conduc chinezoaicele cum conduc.

Totul e nou și masiv. Am mers prin centru o oră și ceva și când m-am uitat pe hartă am rămas blocat. Nu făcusem nici un sfert din ce era marcat centru.  Arată ca orașul anului 2030. Clădiri, bulevarde pe 4 benzi peste tot, magazine moderne, parcări și parcuri enorme, totul pare terminat luna trecută.  Mă întreb ce a fost aici înainte și răspunsul vine dintr-o poză care arată centrul acum 20 și ceva de ani. Ceva asemănător cum făcuse odinioară Ceaușescu cu Bucureștiul, numai că ăștia chiar au dărâmat tot și chiar au făcut un oraș ultramodern.

O mulțime de lume se plimbă pe jos, prin  parcul dintre zgârie nori, cu copiii, iau un suc, un ceai. Mașini relativ puține și silențioase,  mai toate japoneze sau germane, chinezești mai deloc.  Poluare puțină,  zona centrală pare mai mult ca Tokyo și Tokyo este cel mai silențios și curat oraș mare în care am fost. Promenada se termină în dreptul simbolurilor orașului, râul perlelor și turnul canton. Primul e un bloc cu turn de televiziune, colorat în toate culorile posibile noaptea. Râul perlelor e inima orașului, pe aici trece tot, aici e toată istoria Guangzhoului. Prea mulți străini nu am văzut. Clar că nu ca la Shanghai sau Beijing. Sunt mulți care vin să cumpere marfaă, foarte mulți africani, îmi spunea cineva dar stau în zona de comerț en gros, nu prea se arată în oraș. În primul restaurant unde am intrat, mă privea toată familia curioasă și mă arătau copilului de 3-4 ani.

La hotel am găsit un băiat care vorbea engleză și l-am luat la cercetat.  A terminat engleza în Changsha și a venit să muncească în Guangzhou. Changsha este un oraș de 8 milioane de oameni, de care nu a auzit nimeni în afara Chinei.  Nu încă, e un oraș care acum se ridică,  între altele e sediul unei companii, BSB, care a ridicat un bloc de 60 de etaje în 19 zile.  Au vrut să facă cel mai înalt bloc din lume în Changsha, dar nu li s-a dat voie.  Prefabricare există demult, dar nu atât de rapidă și nu pentru clădiri de 100 de etaje. Cheia e că toate materialele care intră în bloc, sunt făcute în China. Poate curând  o să vedem zgârie nori în București prefabricați în China și făcuți fără un șurub românesc.  Fondatorul  a făcut deja miliarde și e considerat un fel de Steve Jobs al Chinei.

La Changsaha e de muncă, dar nu vrea să stea cu familia, vrea să-și încerce norocul în lume. A venit la Guangzhou că aici e destinația clasică pentru imigranții din provincia lui.  Caz tipic chinezesc aveam să realizez mai târziu,  mulți dintre cei tineri vor să iasă de pe traseul fix: universitate,  job, cumpărat apartament, însurat….muncă timp de 40 de ani și apoi ceva vacanță cu grupul de pensionari. Miezul în toată treaba asta,  este apartamentul.  La universitate se intră mai ușor ca pe vremuri, de muncă e,  femeie găsești, dar cu o condiție: să ai apartamentul tău cumpărat. Altfel nu te ia nimeni, nu te respectă nimeni.  Mi s-a spus asta de multe ori și mereu am încercat să contrazic.  De fiecare dată, același raspuns ferm,  NU,  imposibul,  trebuie să ai apartament. Băiatul pune apartamentul, sau măcar depozitul de 20-30 la sută,  fata aduce mașina și mobilează apartamentul.

Treburile sociale sunt ciudate și fixe, se pare.  Te căsătorești în clasa ta,  la același nivel de educație și ( viitoare ) putere de cumpărare.  Dacă ești frumoasă automat sari câteva clase, pentru că  frumusețea este un dar care nu trebuie irosit.

Problema femeilor în China este că au data de expirare clară, nu scrisă ca pe cutia de lapte, dar totuși știută de toată lumea. Adică, 30 de ani. Însă, partea rea e că nu este negociabilă, dar, partea bună că a crescut, deoarece înainte de reforme 25 era maximul. Dacă o femeie ajunge la 28-29 de ani și nu are ceva asigurat începe panica.  Începe să se uite și la acei barbati pe care nu i-a băgat în seamă.  Dacă trece de vârsta de 30 de ani, încep reducerile.  Se pune și contactează pe cei care au fost interesați și pe care nu i-a considerat valabili.  Un american care a trăit mai mult în China,  mi-a explicat cum e toată treaba asta, cum primește mesaje din senin de la chinezoaice care nu-l băgau în seamă.  Numai după mesajele acelea poate să spună că fata se apropie de borna 30.

Din Guangzhoul vechi, nu a mai rămas mare lucru. Cu greu am găsit un hutong, o zonă de case vechi cu alei mici printre ele. Inteesant este muzeul clanului chan sau chen sau chang. Toți care au numele acesta provin din zona Guangdong. Chang și variațiile este cel mai comun nume de familie în lume, existând peste 100 de milioane de oameni care îl poartă.

În concluzie, Guangzhou este un oraș special, foarte diferit de ceea ce mă așteptam, puțină poluare, puțin trafic relativ vorbind, omul de rând mult mai prosper și mai puțin stresat și obosit  decât credeam și decât în alte părți ale Chinei.

Răzvan Vulpea călătoare