Cu vreo câțiva ani în urmă, la o margine de sat,

Trei copii, într-o căsuță, pe Moșul l-au așteptat.

Unul dintre ei, mai mare, era aproape toitănel,

Parcă da, și parcă nu…prea mai credea în el.

Ceilalți doi, gemeni erau, adică născuți o dată,

Frumușei și drăgălași, un băiețel și o fată!

Ei erau la vârsta care, orișice puteai să spui,

Căci credeau cu-așa tărie în venirea Moșului…

Despre renii zburători și sănioara fermecată,

Știau multe întâmplări: în ce loc și la ce dată!

Auziseră cum Moșul, ce-i drept un pic dolofan,

Pe un horn, mai mititel, n-a încăput într-un an.

Ce necaz avea să fie, dacă-așa din întâmplare,

Pentru hornul lor, cel nou, Moș Crăciun era prea mare…

– Potoliți-vă o dată, și nu vă mai frământați,

Hornul este cât un horn!, le zise celor doi frați,

Ștefănel, mai copt la minte, ce privea de-un timp fereastra.

– Dacă n-o putea ajunge, alta e acum năpasta!

Voi vedeți cât e zăpada? De trei zile ninge-ntr-una,

Și de sus n-o să se vadă, nici casa, nici bătătura.

– Nu este adevărat, Moșul are ochelari!

Astea-s numai răutăți, spuse-n glumă de cei mari.

Au sărit la unison, gemenii care de care,

Să-l răpună, și nu alta, pe fratele lor mai mare.

– Va veni, cu siguranță, și ca să-l vedem când vine,

Nu dormim în noaptea asta. Treji vom sta, da, până mâine!

– Te aprob, zise fetița, n-o să pun geană pe geană!

Și în gând:- Ce bine e că vine o dată-n iarnă…

– Nu mă bag, faceți ce vreți! zise iarăși Ștefănel.

Așteptați voi mult și bine. Nu știți cât de hoț e el.

Eu…l-am așteptat ani buni. Am pândit chiar lângă sobă,

Dar pe horn să-l văd venind…Hai, că nu am chef de vorbă!

Eu mă bag sub plăpumioară, voi păziți-l, nu zic nu,

Dar să nu vă prindă mama, treji , în miez de noapte-acu”.

Ștefănel se băgă-n pat, gemenii s-au pus la pândă,

Hotărâți nevoie mare, pe Moș Crăciun să îl prindă.

Cât au așteptat ei, oare? nimeni nu poate să știe,

Dar dimineața i-a prins, adormiți, la datorie.

Ce necaz pe ei, să vezi, când i-a trezit mama lor,

Întrebându-i, cam mirată, de ce-au dormit pe covor?!

– Noi, adică eu și ea, l-așteptăm pe Moș Crăciun,

Să-l vedem cu ochii noștrii…Vai, e dimineață-acum!

-Da, e dimineață bine, uite că s-a luminat,

Zise fata amărâtă, dar când vâzu lângă brad,

Tot ce pe listă trecuse, lista trimisă în toamnă,

Fața i se lumină și strigă cât putu:

-Mamă, Uite, uite, a venit, toți avem daruri sub pom,

Dar mă-ntreb: pe unde oare? De ce-a trebuit să dorm?

Și cam pe la care oră? Nici măcar nu l-am zărit…

Sigur, sigur, Ștefănel va fi foarte fericit!

Insă jur, juri și tu frate, că la anul care vine

Îl vom aștepta din nou? Faci echipă, deci, cu mine?

– Cum să nu, noi doi suntem totdeauna de acord.

Dacă va fi cazul, soră, îl vom aștepta în pod!

– Gata, lăsați vorbăria, zise mama zâmbitoare,

Hai la desfăcut cadouri, anul e destul de mare!

Ce-au făcut, ce n-au făcut, dar nici anul următor,

Și nici în cei ce-au urmat, pe Moș nu-l văzură-n zbor!

Așadar, copii, să știți: Moș Crăciun de venit vine,

Dar el este invizibil, că vine din altă lume!

Flori Bungete